Luiza Rădulescu Pintilie – LIMBA ROMÂNĂ, ABANDONATĂ LA GRANIŢA STRĂINĂTĂŢII!

 

Dureros de adevărat: limba română îmbătrâneşte şi se stinge! După mai bine de 1300 de ani de evoluţie, de gândire şi de simţire în limba română a atâtor generaţii, se naşte şi creşte o tânără generaţie care nu mai recunoaşte cântecul de leagăn murmurat în limba română: „Nani, nani, puişor,/Nani, nani, dormi uşor,/Că mama te-o legăna,/’;Şi din gura ţi-o cânta”. Nici poveştile spuse de bunici despre balauri şi zâne. Plecaţi alături de părinţi în diverse colţuri de lume, ori născuţi acolo, mii de copii vorbesc, gândesc şi simt deja într-o altă limbă decât cea a părinţilor, a bunicilor şi a străbunicilor lor. Cei care au ştiut să spună mai întâi în limba maternă mamă, tată, apă , pâine, casă, jucărie,cer, copil au amestecat pentru o vreme vorbirea de-acasă cu traducerea ei în limba engleză, franceză, germană, spaniolă ,italiană , suedeză, americană , chineză sau cine ştie în ce altă limbă a locului în care au ajuns! Şi e greu de spus dacă li se va mai face vreodată dor- cuvântul despre care se spune că este intraductibil pe tot pământul acesta mare- de graiul românesc. Le va mai spune lor ceva însufleţitoarea convingere a atâtor şi a atâtor generaţii că „limba noastră-i o comoară, un şirag de piatră rară”?! Iarăşi greu de răspuns…

Cât despre cei care şi-au început viaţa direct într-o limbă străină, cine ar putea garanta dacă vor mai învăţa într-o zi limba pământului din care au plecat părinţii şi bunicii lor ?!
„În încercarea disperată de a nu avea problemele lor de adaptare şi de a nu-şi vedea copiii stigmatizaţi, românii plecaţi în străinătate încurajează generaţia care vine după ei să înveţe limba ţării care i-a oferit un trai mai bun. Prietenii, relaţiile, şcoala, toate sunt acolo, departe de ţară şi de tot ce e româneşte. Aşa se nasc situaţii în care bunicii rămaşi acasă nu mai pot să comunice cu nepoţii lor”.Aceasta e concluzia unui recent studiu care confirmă, dacă mai era nevoie, exodul limbii noastre strămoşeşti, cea despre care am învăţat cu toţii în anii de şcoală că are moştenite de la daci cuvinte precum barză, varză, brânză sau viezure şi cărora specialiştii le alătură alte vechi rostiri ale noastre, cele pe care Eminescu le definea atât de frumos: „Limba este însăşi floarea sufletului etnic al românimii”. Amurg, abur, boare, brâu, butuc, copac, stejar, traistă, strugure, fluier, vatră şi încă multe alte cuvinte sunt ale limbii acesteia româneşti, şi chiar copil şi prunc, aceia care astăzi sunt îndemnaţi, reconfirmă studiul de dată recentă, să le înlocuiască prin cuvinte „străineşti”. Ca să se înţeleagă cu copiii de pe strada pe care stau, de la şcoala la care învaţă, din parcul în care se joacă. Şi cine ar putea condamna părintele care vrea tot ce e mai bine pentru copilul său ?!Nu putem însă să nu constatăm că tot ceea ce se câştigă acolo în ceea ce specialiştii numesc adaptare şi socializare, în acelaşi timp pierd cu totul aici, de unde au plecat, rupând punţile de înţelegere cu bunicii care pe unii dintre ei i-au crescut de când erau cât lingura, ori luându-le cu totul bucuria de a-şi auzi nepoţii silabisind româneşte, acolo departe : ma-ma, ta-ta. Deja se ridică o generaţie care a venit pe lume sub alt cer decât cel românesc şi care parcă şi gângureşte altfel din ecranele calculatoarelor, ale laptop-urilor, ale telefoanelor şi ale altor feluri de transmisiuni moderne prin care se comunică de acolo –aici, la distanţă. De parcă nu era de ajuns că de mai mulţi ani tot împumutăm şi împrumutăm cuvinte din alte limbi, de se aud din Parlament până pe uliţele satelor OK şi alte formule englezite ! De parcă nu ne umplusem destul de cool, corason, implementare, target, upgradare şi multe, prea multe alte preluări într-un amestec de umor, tragism şi lipsă de respect faţă de biata limbă română !
De parcă nu era de ajuns că oameni în puterea cuvântului, care au vorbit zeci de ani româneşte, par să lase la graniţă limba maternă şi de cum au trecut „dincolo”se grăbesc s-o uite şi mai mult încât reîntorşi, după numai vreo câteva luni acasă, întreabă, la fiecare două –trei fraze stâlcite în spaniolă, în engleză sau în italiană, pocnind din degete a neaducere aminte : aaa, cum se zice în româneşte? Am fost martoră, nu o dată, la trista demonstraţie făcută, cu voce tare, de o noră plecată mult după patruzeci de ani din ţară- adică după ce vorbise cam o jumătate de viaţă româneşte- care la prima vizită acasă îi spunea soacrei, povestindu-i despre o durere de măsea, despre „ambulancia” căreia uitase că i se spune „salvare” şi despre „ rotonda” când se referea la sensurile giratorii.Trec peste faptul că, indiferent despre ce ar fi vorbit, nu uita să adauge cu infatuare: eu n-aş mai putea trăi în România pentru nimic în lume !Mă grăbesc să clarific: cred cu toată tăria că astăzi e mai mult decât necesară –mai ales în cazul celor tineri- cunoaşterea a cel puţin unei limbi străine şi cu cât sunt mai multe cu atât mai bine. Dar nu despre asta sunt rândurile acestea. De data aceasta e vorba despre abandonarea limbii româneşti la graniţa străinătăţii şi a viitorului. Despre mii de copii şi tineri din familii de români care fie nu au vorbit niciodată româneşte fiindcă s-au născut deja în exil, fie au renunţat să se mai exprime în limba în care li s-a cântat acasă în leagăn, li s-au spus poveşti şi au învăţat să citească, în speranţa de a le fi mai bine în noua lor casă şi în noua lor viaţă. Dureroasă realitate a unui Românii de Centenar în care se face apel la unitate, la reîntregire, la tradiţii, la românism! Nimic din toate acestea nu se poate clădi şi nu poate deveni trainic decât în patria limbii române. O patrie în care bat, din nefericire pentru noi toţi, tot mai puţine inimi tinere şi pe care o iau cu ele tot mai puţine inimi care aleg să bată departe !Ce tragice îmi par versurile lui Coşbuc de prin cărţile mai vechi de „Citire”: „Patria ne-o fi pământul/Unde ne-or trăi nepoţii,/Şi-ntr-o mândră Românie/De-o vrea cerul, în vecie,/S-or lupta să ne păzească/Limba, legea românească/Şi vor face tot mai mare/Tot ce românismul are:/Asta-i patria cea dragă/Şi-i dăm patriei române/Inima şi viaţa-ntreagă”.

Distribuie prietenilor

Din Ziarul Prahova.ro