Am scris cândva, despre un domn corpolent, parlamentar activ cu gura, domeniu în care se dovedea excesiv, campion în gălăgie, ca o goarnă care sună mereu atacul. Meseria sa, practicată îndelung, era de chelner. De acolo, probabil, lipsa de inhibiții în prelegere și obrăznicia frustă în polemicile pigmentate cu recolta de buruieni verbale ale șanțului mahalalei.
Înalta ținută a meseriei de parlamentar și costumația democratică vin și din libertatea absolută de a proveni din orice meserie, chiar din meseria de a nu avea niciuna. Parlamentar poate fi ciobanul, proprietar al unei turme de o mie de mioare, pe care le mulge prin interpuși, și ospătarul, calificat la locul de muncă, și hoțul de buzunare, rămas neprins întrucât polițistul, care avea însărcinarea, provine și el dintr-o meserie fără tangență cu capturarea de hoți.
Ascensiunea în Parlament îngăduie și obligă individul la o recalificare politică, pe care o obține, ca blazon, urmând la fără frecvență trei facultăți deodată, soldate toate cu doctorat. Un domn, fost oier, are gentilețea să recunoască, după publicarea a trei cărți, că nu  le-a scris el, ci averea lui, cu care și-a răsplătit mâzgălitorii de hârtie, invariabil flămânzi, și cu care și-a obținut doctoratele despre care a aflat că le-ar avea.
Parlamentul trimite zilnic, seara mai ales, în televiziuni, specimene devenite ilustre prin dezgustul pe care-l degajă. Un domn chel, colecționar de artă pe apucate, spunea deunăzi – și părea să aibă dreptate – că Parlamentul trebuie să numească procurorii, șefii judecătorilor, mai marii spionajului, directorii de spitale, aviatorii șefi, directorii bucătăriei. Ca exponent autorizat al poporului, Parlamentul are obligația să decidă tot și să-l caute în rufăria intima pe președinte. Spionii, prin mai marii lor, trebuie să raporteze, iar mai marii lor să facă plecăciuni. Așa, repet, pare a fi democratic dacă Parlamentul este respirația și ozonul select al nației. E așa? Deocamdată, de la ultimele alegeri, unde dreapta și-a dat cu stângul în testicule, și e bine că a pățit așa, fiindcă se prezenta ca o paiață asexuată, Parlamentul este aproape exclusiv PSD, ceea ce nu-i vina respectivului partid, devenit unic. Așa a votat românul (mă rog, cincimea aia care a fost la vot) și așa trebuie să rămână dacă organismul suprem legiuitor n-ar avea carențe de morală, pregătire și n-ar fi vasalul unor interese, adesea meschine. E partidul unic, devenit și Parlament, capabil să conducă și să controleze tot, mai ales că și el ascultă de comandă unică?
Cum sunt ăilalți? Sunt șefii spitalelor, numiți politic, cei mai buni doctori și manageri? Sunt șefii spionilor cei mai străluciți în spionaj? Sunt președinții României cei mai patrioți cetățeni? Sunt…? Necazul e că, în ceea ce numim politică, unde juriul e compus din mine, din tine și din votul nostru nu odată mahmur, rezultatul seamănă cu poporul în privința cadrelor însărcinate să deretice prin sufrageria interesului național. Dacă poporul e mereu respectabil, compus din toate meseriile, cei aleși se nimeresc – nu știu cum naiba – cam tot pe dos în raport cu vocația iubirii de țară.