Pietrele care vindecă

Astăzi au venit, din zona Bacăului, doi bărbați de vârstă medie să viziteze Muzeul Pietrei din Sângeru. Au bătut ceva drum. Unul dintre ei mi-a povestit despre colecția lui de minitrovanți, niște pietricele pe care le-a adunat din lume și le ține în casă. Unele sunt din Spania. Fiecare seamănă cu ceva. Am și eu trovanți, o secțiune a Muzeului Pietrei pe care am numit-o ”Pietre sculptate de Dumnezeu”. Una, destul de mare, seamănă – mi-a spus un puști din București – cu un rege egiptean, un faraon care doarme cu mâinile pe piept. Aceeași piatră seamănă, pentru o doamnă profesoară venită cu un grup de copii dinspre Târgoviște, cu un elefant. A explicat poziția vietății uriașe și le-a arătat elevilor care e spatele mamiferului și cum ține, între fildeșii de piatră, trompa. Așa părea. Fiecare vizitator e un critic de artă și un cetățean cu intelect imaginativ.
Cei doi băcăuani m-au întrebat dacă pot aduce la Sângeru, să stea o zi între pietre, un prieten al lor, sculptor în lemn, maghiar din Târgu Mureș. Cu plăcere, am zis. Poate veni oricine, intrarea e liberă, iar eu, dacă sunt în sat, îi voi fi ghid. Pietrele și aerul de aici îl pot vindeca, a explicat el. Cum așa? E ușor depresiv. Pietrele vindecă, iar aici, la dumneavostră, e raiul pietrelor. Atunci am observat că de câte ori stăruiam în a istorisi cum a ajuns o piatră dintr-un sat al țării în curtea mea, care-i povestea ei, omul stătea cu o mâna sau cu amândouă palmele pe respectiva lucrare din calcar, unele vechi de sute de ani. Am și un fragment de coloană din perioada preromană. Cu cât pietrele sunt mai vechi, cu atât adună în ele mai multă căldură, mi-a spus el. Toate pietrele sunt vechi, am zis eu, zâmbind. Au vârsta Pământului și a lui Dumnezeu! Da, a spus băcăoanul, dar piatra lucrată de om, mângâiată de el în vechime, adună căldură în ea de la palmele celui ce a lucrat-o și cu cât e mai de demult acea căldură, cu atât forța de a te vindeca e mai mare.
Am rămas pe gânduri după plecarea acestor doi vizitatori din Moldova de dincoace de Prut. Vindecă oare pietrele mele? Ce? Singurătăți, melancolii care nu mai trec? E 1 Mai, lumea a plecat la Vama Veche și Mamaia, unii au suit la Sinaia și Predeal. Eu, noi, am rămas aici, într-o casă de piatră, cu clădiri anexă din piatră, cu miile de lucrări cioplite de țărani adunate de pe unde am putut să le aflu și să le cumpăr, dăruindu-le lumii, într-o expoziție, zic cei mai mulți, unică. Dealurile din preajmă sunt verzi, pământul are apă și pompează pigmenți de verde crud în ierburi care suie, cu relief cu tot, lângă cer. Iezii – am cinci iezi de la trei căprițe pitice, o rasă cameruneză – sar pe pietre și pasc raze.