Prof. univ. dr. Eugen Blaga: Oameni simpli

eugen blaga 4

Auzim de multă vreme și din ce în ce mai des vorbindu-se despre evenimente, unele fericite, altele nefericite, la care participă, sau care sînt generate, sau la care au fost aduși ”oameni simpli”, în formulări cum ar fi: ”Oamenii simpli au venit să aducă un ultim omagiu…” și urmează numele personalității, sau ”Oamenii simpli au fost cei care i-au salvat pe cei care s-au prăbușit în munții …”, sau ”Oameni simpli, pensionari, șomeri, oameni de pe stradă s-au adunat în Piața Universității, unde au manifestat împotriva…”, sau că la activitatea publică a vreunui partid sau alianțe ”au participat lideri naționali, lideri din țară și oameni simpli, obișnuiți”.
Mai vedem din cînd în cînd ”oameni simpli” exprimîndu-și emoționați, la vederea microfonului , puncte de vedere în legătură cu te miri ce, solicitați fiind pe stradă de fetițele din televiziuni ce umblă după știri. Nu li se dau niciunuia numele, pentru că ei sînt ”simpli”, numele lor nu contează, oricum nu-i știe nimeni, nu sînt ”persoane publice”, așa cum sînt oamenii politici, sau cum este Bianca, ce contează că pun virgulă între subiect și predicat, nu sînt nici ”artiști/artiste”, care se bat în zecile de mii de euro cîștigate la evenimente ale primăriilor ce sifonează banii publici de zilele localității, nu sînt nici miliardarii, fie ei și de carton, capitaliștii noștri, investitorii noștri strategici. Ei sînt nimeni. Sînt doar oameni simpli.
Ce dacă doar ei muncesc de-adevăratelea? Ce dacă ei, puțini, e drept, mai țin încă în spate, încovoiați, pensionarii, școala, sănătatea, armata, poliția, ISU, SMURD-UL, partidele, Parlamentul, Guvernul, casele de odihnă, reședințele de la munte, de la mare, vilele de protocol, vila Dante și alte vile, piscine și tot ceea ce consumă cei care au nume?
Cei simpli nu au nume. Ei sînt mulți, ei nu prea știu pe ce lume trăiesc, cred puternicii zilei, habar nu au ce li se întîmplă, nu sînt în stare să înțeleagă, nici nu știu să prețuiască puloverele prezidențiale, guvernamentale sau de partid. În vorbirea curentă practicată de cei aflați dincolo de barierele, doar de ei puse, în fața celor simpli, prin oameni obișnuiți ei înțeleg oamenii banali, oamenii de rînd, comuni, ce nu se disting prin nimic deosebit, lipsiți de originalitate, sau, de ce nu, triviali, vulgari, ordinari, obișnuiți doar cu munca, pentru că numai de asta sînt în stare. La fel, a fi simplu pentru aceștia nu înseamnă decît a fi lipsit de rafinament, lipsit de cultură, necioplit, chiar bădăran. Iată care este imaginea pe care o cultivă cei care nu coboară pînă acolo, încît să le dea nume. Ei au fost, au rămas și vor fi mereu oameni simpli sau obișnuiți.
Sînt buni doar să muncească, să umple sălile, să voteze, să se lase păcăliți, să stea la coadă să-și plătească impozitele, să se înghesuie la sarmalele primarilor, să stea la coadă la moaștele din ce în ce mai multe și mai aducătoare de bani, să simuleze că nu văd hoția, că nu înțeleg că se minte, că doar în campaniile electorale contează. Votul, nu ei. Ba chiar, se pare, că, nu peste multă vreme, nici votul nu va mai conta. Așa cum nu vor mai conta nici gălețile electorale. De acum încolo contează doar cine ”controlează” soft-ul care numără voturile.
Ei rămîn simpli sau, cum spuneam, în generozitatea celorlalți, li se mai spune ”obișnuiți”. Ei sînt doar oameni obișnuiți. Nu sînt de excepție, nu sînt oameni cu ceva calități, cu ceva în minte, ei sînt banali, sînt de serie, de serie mare, sînt fără personalitate, sînt doar la nivelul întîi al piramidei lui Maslow, la nivelul întîi al trebuințelor umane, acolo unde sînt localizate nevoile primitive, cum ar fi respirația, mîncarea, somnul și sexul. Doar atît. Celelate nevoi aparțin celor care nu sînt simpli, celor care nu sînt obișnuiți, ”elitelor”, ”persoanelor publice”, celor care au nume. Chiar mă întrebam: de ce oare nu s-a gîndit cineva că celor simpli nu ar trebui să li se dea nume? Ar fi mai bine pentru toată lumea să li se dea numere. Așa cum sînt străzile în New York. De ce să-i mai cheme Ion, Maria, Elena, Gheorghe? Nu ar fi mai bine să ne cheme 112, 345 sau 10765? Un prim pas s-a făcut demult. Trebuie doar continuat. CNP-ul înlocuiește, din ce în ce mai mult, numele proprii în relația cu administrația, cu instituțiile bancare, cu starea civilă, cu tot mediul extern. Mai putem adăuga, pentru culoare, amprentele și în felul acesta scăpăm și de alfabetizare. La ce să mai învățăm să ne scriem numele? Oricum, simpli ne-am născut, simpli murim. Sîntem doar posesorii nefericiți ai unei mărfi de care cei cu nume nu se pot lipsi. Aici avem exclusivitate. Asta ne ține în viață. Pentru că, dacă nu am avea-o, nu am mai fi necesari. Marfa se cheamă forța de muncă. Forță de muncă pe care tot ei ne obligă să o vindem ieftin, în pierdere. Prețul celor obișnuiți este mic, nesemnificativ în raport cu al celor ce valorează zeci de mii de euro pe lună. Cei obișnuiți au preț mic, se vînd la solduri, cei mai mulți la second-hand, la unipris, la tîrguri de forță de muncă, ce seamănă cu cele de vite ieftine. În rest, la ce folosim? Poate doar dacă ne vindem, chiar din timpul vieții, organele interne și, în felul acesta, facem ceva și pentru noi încă din timpul vieții. Încasăm niște bani pe care, apoi, îi dăm înapoi tot lor. Sub formă de taxe, impozite, căldură, curent etc.
E greu să fii om simplu. Om obișnuit. Nu te bagă nimeni în seamă. Nu ești invitat la recepții, nu stai în prezidii, nu-ți odihnești fundul obosit pe fotoliile palatelor ceaușiste, habar nu ai ce pește se mănîncă la Monte-Carlo sau care este ultima strigare la Paris, habar nu ai în care ocean planetar este insula unde cei ce nu sînt simpli se refac după vacanța de iarnă de doar două luni.
E greu. E greu să fii simplu, mai ales atunci cînd nu ești. Cînd știi, cu probe, că ești mai bun decît ceilalți, cînd gîndești, cînd știi, mai bine decît ei, spre ce prăpastie ne îndreptăm, cînd vezi că școala este acuzată pe bună dreptate sau pe rea dreptate, că, de ani buni, cumpără diplome prin intermediari, că medicamentele sînt mai scumpe decît oriunde, cînd ai uitat de cîți ani nu ai mai fost în concediu cu familia, sau, mai grav, nu mai știi nici ce înseamnă concediu sau ce înseamnă respectul pentru muncă, pentru studiile tale, pentru cultura ta, cînd nimeni nu mai remarcă nici măcar că exiști. Pentru că, dacă nici nume nu ai, ce pretenții poți emite? Ești, și tu acolo un simplu profesor universitar, cu un simplu doctorat, sau un medic obișnuit, sau un simplu artist, sau un scriitor obișnuit cu numai cîteva zeci de cărți la activ, citite numai, vai, de alți obișnuiți, pentru că cei aleși, cei ce nu sînt simpli, nu mai citesc de mult timp. La ce să mai citească? La ce le folosește? Nu au timp. Televiziunile, ședințele parlamentare, cabinetele ministeriale, protocoalele, vizitele ”în teritoriu”, șușanelele, cărora ei le spun politică, slugărniciile la care sînt supuși, vai, zi de zi, de cei care vor să scape din gloata celor obisnuiți și să urce.
Categoric, însă, nu vor deveni niciodată elite, valori, repere, vîrfuri. Niciodată nu vor fi admirați sincer, aclamați în foruri, niciodată lumea nu-i va respecta, vor ocupa, cîndva, sălile de ședințe ale tribunalelor, ale parchetelor, ale instanțelor. Ei știu asta, dar nu pot crede că tocmai lor să li se întîmple, că tocmai ei să cadă atît de jos încît să devină oameni simpli, să stea alături de oamenii obișnuiți ai penitenciarelor, să-și piardă numele, să nu mai fie aclamați, ci ei să aclame pe alții.
Oameni simpli: oameni obișnuiți, oameni de toate zilele, oameni care muncesc, oameni care învață, oameni care salvează vieți, oameni care nu vor fi niciodată în analele politicii, oameni care nu știu și nici nu vor să fie părtași la politica antinațională, oameni care construiesc, oameni care iubesc, oameni care știu să prețuiască frumosul și mai știu chiar să-l creeze, oameni pe care-i stimăm, oameni verticali, oameni care nu-și schimbă credințele. În Dumnezeu, în oameni, în oamenii obișnuiți, simpli.

Parteneri