Prof. univ. dr. Eugen Blaga: Visez la vărzare!

 

„Mărturisesc! Continui să visez la varza și la loboda aceea tratate cu milă, cu pricepere și cu dragoste, apoi învelite în aluat de pîine și coapte pe vatra cuptorului încins cu lemne uscate de fag sau stejar, din care se scot cu grijă să nu se rupă și se așează pe funduri de lemn. Apoi, sunt sigur, s-au acoperit cu un ștergar de in făcut în casă în vremurile bunicii, albit și gros să nu lase căldura să părăsească prea repede învelișul copt, fierbinte, pentru ca să rămînă moale, călduț, dar și pentru ca să se ducă o parte și la Dumnezeu, așa cum spunea draga mea bunică.Și eu credeam că Dumnezeu stă la masă cu mine, așa cum cred și acum! Visez de două nopți la bunătățile tale, dragă Stela, dar mai ales la vărzare, la cele cu lobodă de care din nou mi-e poftă și-mi strică nopțile. Dimineața, buimac, caut prin cotloanele bucătăriei mele de la oraș și nu găsesc nimic. Și caut și caut și apoi mă culc din nou să visez… Visez că sînt în casa bunicilor mei de pe malul Mureșului, apoi mai visez că bunicul, ca atunci demult, a încins cuptorul de lîngă conea de vară, iar eu cu dîrgul împing jarul și apoi așez vărzarele așa cum, de fapt, nu am făcut-o niciodată, dar aș fi vrut. Lîngă mine, stă coșul cît roata carului plin de pîinile abia scoase, pentru că, se știe, vărzarele se pun la cuptor după ce pîinea a fost scoasă. Apoi închid gura cuptorului și aștept. Aștept. Aștept…”