Cer, desigur, prea mult unor auto-proclamaţi analişti politici şi, prin extensie de sferă, unor vajnici militanţi ai unor foarte înregimentate batalioane ale societăţii civile dacă îi invit, cu respect şi cu smerenie, să se aplece cu mare atenţie asupra textului postat recent de către Adrian Năstase pe pagina sa? Un text care, încă din titlu- „Monica Macovei trebuie să ceară scuze poporului român”-, spune răspicat ceea ce orice român de bună credinţă gândeşte şi simte. Fără doar şi poate că da! Şi asta numai pentru că recursul la documentul istoric şi la realităţi dureroase pe care nişte venale interese le vor cât se poate de repede îngropate îi deranjează până peste poate pe trompetiştii se serviciu ai mafiei Amiralului Dezastrului Naţional…
Să fim bine înţeleşi, nu mă mai sperie cam de multişor poveste , clişeele otrăvite cu „Năstase arogantul”, „Năstase, patru case”ş.a.m.d, cu care postacii de duzină răspund ori de câte ori cineva aduce în discuţie luările de poziţie corecte şi temeinic argumentate ale eminentului jurist şi diplomat, politicianul de excepţie care este şi rămâne cel care, în cursul mandatului său de prim ministru, a reuşit să împlinească idealul lui Nicolae Titulescu şi „a adus România în Europa şi Europa în România”. Este în firea nemernică a unor asemenea inşi să se comporte exact precum a povestit Mihail Ralea în snoava despre cele două ţaţe care discutau filozofie iar, atunci când (chipurile!) una dintre ele a rămas fără argumente, s-a răţoit la cealaltă:„Aşa îmi trebuie dacă discut cu o tuberculoasă”.
Am făcut intenţionat această trimitere pentru că, în intervenţia sa, precisă şi substanţială, Adrian Năstase aduce la lumină adevăruri pe care unii le vor îngropate. Şi anume că la originea scandaloaselor furtişaguri petrecute sub masca retrocedărilor „in intergum” în nemernicul deceniu de dictatură a „popularului” Traian Băsescu şi a acoliţilor săi se află pervertirea monstruoasă a legilor statului de drept şi a sistemului de justiţie, opera nemernică a prokuroarei komuniste Monica Macovei săvârşită sub acoperirea calităţii de ministru al justiţie. Tot în acelaşi text, Adrian Năstase produce şi dovada faptică despre atitudinea responsabilă şi fermă a celor 131 de deputaţi şi senatori din grupurile parlamentare ale PSD care au depus în iunie 2005, o Moţiunea de cenzură împotriva guvernului în exerciţiu care s-a lăsat mult prea uşor dominat de impetuoasa prokuroare pur sânge, adică din tată în fiică. Dar, atenţie mărită!, nu singură ci cu concursul direct al lui Traian Băsescu, precum şi al ambasadorului american Mark Gittenstein. Care ambasador la încheierea mandatului „şi-a luat tainul”-am scris aşa pentru ca să folosesc , la rândul meu, ultra-ţăţeasca vorbă a lui Traian Băsescu!
Se întâmplau, toate acestea, în luna iunie 2005, iar foarte curând după aceea Adrian Năstase avea să intre în malaxoarele abjecte ale prokuraturii stalinizate de către Monica Macovei după chipul şi asemănarea sa. Şi, dacă tot am adus vorba despre această pată neagră pe obrazul şi aşa terfelit al(in)justiţiei, aş avea şi o întrebare: oare care este părerea mediului juridic, academic şi politic din Statele Unite ale Americii despre faptul că prokurorii „cu Traian Băsescu în suflet” au invocat ca pe o probă capitală împotriva lui Adrian Năstase faptul că ar fi primit mită dolari despre care , la scurtă vreme, s-a dovedit să fuseseră emişi din Trezoreria americană la un an după ce fuseseră menţionaţi în ticluita acuză? Nu este- şi aceasta!- o dovadă de o capitală importanţă a dezastrului pe care l-a produs în sistemul juridic naţional funestul ministeriat al prokuroarei staliniste Monica Macovei? Ba bine că nu!…
Mi se va răspunde , fireşte, de către aplaudacii de două parale cum să scriind textul său atât de server şi de necruţător despre Monica Macovei, Adrian Năstase ar fi fost mânat de niscai resentimente personale. Nu exclud, fireşte, că şi experienţa proprie îl va fi îndreptăţit să scrie ceea ce a scris şi cum a scris. Dar, pentru a înţelege cu adevărat sensul şi semnificaţiile mesajului lui Adrian Năstase este necesar să ne gândim că el a fost scris de către omul politic, diplomatul şi juristul, în primul rând de către patriotul de excepţie, Adrian Năstase, cel care a avut un rol de determinant în procesul complex şi atât de dificil al negocierilor la finalul cărora ţara noastră a devenit membru al Uniunii Europene. Al acelei Uniunii Europene în al cărei parlament Monica Macovei nu mai conteneşte să arunce mizeriile sale, otrava şi veninul unor calomnii. Incalificabile şi inadmisibile declaraţii care, în orice altă ţară civilizată şi demnă, ar fi fost imediat sancţionate ca tentative de „sabotare a Interesului Naţional”.
Iată de ce cred că textul profesorului Adrian Năstase este o lecţie de patriotism şi de demnitate pe care nu avem dreptul să o ignorăm. Iar, dacă vom face aşa ceva, să nu ne mai mirăm după aceea sau, mai rău, să ne smiorcăim cu patetism de bocitoare post-mioritice.