Șerban Cionoff: CÂT VEI MAI ABUZA, LASZLO TOKES , DE RĂBDAREA NOASTRĂ? DAR TU, TRAIAN BĂSESCU?

 

Nu cred că mai  este vre-un om cu mintea întreagă pe care să îl mire  noile şi mai mult decât otrăvitele declaraţii ale lui Laszlo Tokes- făcute în plenul Parlamentului European- prin care acest individ pentru care orice epitet negativ este un nevinovat eufemism făcea o aberantă comparaţie între secuii din România- „minoritari pe propriul pământ” – şi minoritarii ruşi din Crimeea. Cu încheierea, cât se poate de firească, în mintea înfierbântată a acestul notoriu irdentist, că următorul pas ar fi segregaţia teritorială. Ce ar mai urma după asta? Poate ca acelaşi Laszlo Tokes să ceară direct de la Bruxelles un ucaz , cam în genul Diktatului de la Viena…

Să nu mi se mai replice, şi de data asta, de către nişte împăciutiori de profesie, că fanaticul pastor nu a zis chiar „segregaţie teritorială” pentru că este foarte clar încotro bătea vorba spurcată a insului.

Distribuie prietenilor

Când am scris, cu câteva rânduri mai înainte, că nu cred ca un om cu mintea întreagă să se mire  de această nouă şi tot mai spurcată zicere a acestui Diavol  în Sutană, m-a referit, în mod intenţionat şi direct, la faptul că acest ins fără Dumnezeu, fără frică de lege şi fără ruşine nu face decât să speculeze cât poate (şi cât mai poate, incă?!…) toleranţa tălâmbă a autorităţilor statului de drepţi şi, în ultimă instanţă, complicitatea tacită a Matrozului-Fără-Busolă.

Cum altfel aş putea să numesc faptul că dez-onor justiţia ultra-reformată şi supra-independentă- da, justiţia aia care se bătea cu capul pe nouă căpătâie nu care cumva în presă să apară o vorbuliţă despre procesele trucate, despre rechizitoriile pe cât de câineşti pe atât de mincinoase şi despre sentinţele nemernice, invalidate în cascadă la CEDO!-, nici până acum nu s-a sesizat din oficiu auzind şi citind despre nenorocitele declaraţii ale pastorului Tokes.  Care declaraţii reprezintă tot atâtea atentate directe- deocamdată numai la nivel oral, strict declarativ- la adresa Constituţiei României şi a ordinii de stat în ţara noastră şi, prin aceasta, îndreptate direct împotriva cetăţenilor săi, români, maghiari, germani şi de alte naţionalităţi?

Dar ce calificativ aş mai putea da faptului că individul care, pentru încă vreo patruzeci şi un pic de săptămâni mai se face că este preşedintele României, adică individul numit Traian Băsescu, nu vrea să dea curs cererii legitime de îi retrage „Steua României”, cea mai înaltă decoraţie a statului român, stat suverna, indepedent şi unitar, acestui duşman jurat şi definitiv dovedit al  tuturor oamenilor cinstiţi care trăiesc, în unitate şi libertate, pe aceste meleaguri? Şi nu se apropie treaba asta foarte spurcată de trădarea interesului naţional? Ba bine că nu! Şi atunci?!…

Să mă mai mir, iarăşi şi pentru a câta oară, dacă, nici până la ora când scriu aceste rânduri, Delegitimatul Naţional, mai bine zis Huhurezul din Dealul Cotrocenilor, altminteri guraliv nevoie mare,de data asta tace mâlc şi înghite spurcăciunile ce îi ies pe gură aşa zisului europarlamentar, cu care este şi frate de PPE? Nu mai mai mir, doar iau act cu toată scârba şi cu tot dispreţul.

Dar dacă tot ne place să ne fălim că <<de la Râm ne tragem>>, atunci haideţi fraţilor să ne aducem aminte de faimosul mesaj al lui Cicero: „Quasque tendem abutere Catilina, patentia noastra?”

Sau, schimbând ceea ce este de schimbat: cât vei mai abuza, Lazslo Tokes, de răbdarea noastră?

Dar tu, Traian Băsescu?

Şerban CIONOFF