Șerban Cionoff: DE CE TACI, TRAIAN BĂSESCU?

 

De ce, oare, tace Traian Băsescu în aceste zile de când societatea  românească este răvăşită de drama cumplită din Munţii Apuseni? Tocmai el, ultra-guralivul, gura bogată,  care, la orele 18,30 fix trecute, avea sau n-avea treabă se proţăpea în microfoane şi cuvânta vrute şi nevrute!

Oare chiar nu l-a mişcat aşa, ca om, nenorocirea? Are şi el, acasă sau la Bruxelles, o fătucă nu prea mult peste vârsta Aureliei Ion, minunanta copiliţă moartă cu lacimile în ochi aşteptând salvarea care nu a mai venit. Iar el însuşi, Traian Băsescu, nu e prea cu mulţi ani peste vârsta la care s-a prăbuşit în nefiinţă pilotul Adrian Iovan, cel pe care supravieţuitorii catastrofei îl consideră salvatorul lor.

Distribuie prietenilor

Cinism? Nesimţire? Toate laolaltă şi, poate, încă ceva pe deasupra?…

Revoltător –şi emeblematic în acelaşi timp- este, însă, faptul că personajul care pentru mai putin de 50 de săptămâni mai stă cocoţat  la Palatul din Dealul Cotrocenilor nu a catadixit să trimită măcar câte un buchet de flori sau o simplă scrisoare de condoleanţe famililor celor dispăruţi din cauza indiferenţei maladive şi a nepriceperii criminale a unor instituţii, în cap cu STS-ul şi cu ROMATSA. Instiuţii care, de la nenorocire şi până acum, nu au avut elementara bună cuviinţă de a veni în faţa oamenilor şi de a-şi recunoaşte ucigaşa lor neputiiţă.

Mă refer acum, direct la STS tocmai pentru că acesta este un STS de uz strict băsescian şi cu totul în afara, dacă nu chiar potrivnic interesului naţional. Nu mă mir câtuşi de puţin, pur şi simplu mă încrâncenez în scârba mea fără margini… Ba ajung să spun că, dacă Opriş şi cârdaşii lui ar fi scos o vorbă-două acolo, dar şi acelea de circumstanţă, abia asta ar fi fost un lucru care să ne îngrijoreze. Deşi, să o recunoaştem, pe lângă crasa nesimţire a Debusolatului Suprem al Ţării, tăcerea mizerabilă a lui Marcel Opriş şi a agentului său de vorbire, Fulea, par nişte flecuşteţe.

În tot acest timp, presa-mă refer la presa care îşi onorează numele şi misia- scoate la iveală un grohotiş urât mirositor de ilegalităţi pe care, sub înalta pulpană prezidenţială, le-a săvârşit generalul de trei lulele, trei surcele. Fără ca nimeni să-i spună răspicat: „Opreşte-te Opriş!” Că despre popreala lui Opriş şi a haitei sale nesătule de prietenari, desigur după ce legea şi-ar fi făcut datoria, nici că poate fi vorba.

Fără doar şi poate, într-o ţară normală, o ţară care se conduce după rigorile legale ale statului de drept şi după normele morale ale unei civilizaţii moderne, CSAT-ul trebuia convocat în regim de urgenţă pentru a analiza la sânge ce se întâmplă la STS şi pentru a tăia în carne vie. Fără părtinire, dar şi fără cruţare!

Dar cum să ceri aşa ceva unui preşedinte totalmente delegitimat şi pe care nişte indivizi de teapa lui Marcel Opriş l-au ajutat, prin marea fraudă electorală din 2009, să se realeagă? Ce-i drept, premierul Victor Ponta a făcut propunerea de destituire a lui Marcel Opriş şi a dat ferme asigurări că o va susţine şi în calitatea sa de vicepreşedinte al CSAT. După cum aflăm chiar, premierul Victor Ponta a cerut convocarea CSAT pentru luni, 27 ianuarie. Sunt foarte curios dacă va aproba Traian Băsescu această cerere. Aşa cum sunt convins că şi dumneavoastră, stimaţi cititori, sunteţi curioşi care va fi scorul final al votului. Deşi, haideţi să v-o spun pe –aia dreaptă: ştiu cu certitudine un vot pentru demitere- al lui Victor Ponta şi, la fel de sigur, unul contra -al lui Traian Băsescu. Plus voturile altor ciraci ai săi proţăpiţi în CSAT.  Prietenii ştiu de ce…

Şi totuşi, care CSAT? Păi exact acela care a inclus presa la capitolul ameninţări la adresa securităţii naţionale sau cum i-or fi spus în păsăreasca lor limbă de plastilină. Noroc, mare noroc!,  dacă apar Marcel Opriş şi hiper-bugetivorul STS pe post de garanţi ai securităţii noastre colective şi individuale! Adică indivizi care garantează că Dictatorul fără legitimitate va afla ce spun, scriu şi gândesc cei care îşi mai permit să vieţuiască fără el în suflet. Suflet de slugă şi de vândut, bineînţeles…

Ştim foarte bine că se doreşte, de către Traian Băsescu şi banda lui, ca toată suflarea românească să nu mai vorbească neîntrebată.

Dar tu de ce taci, Traian Băsescu?

Şerban CIONOFF