Șerban Cionoff: DE LA TELEJUSTIŢIE LA TELEPATIE PENALĂ!

Aşadar, aici am ajuns pe cărările întortocheate ale ultra-reformateo şi hiper-independentei noastre justiţii! La aducerea parapsihologiei în penal. Mă refer, cum bine se ştie, la monumentala frază din rechizitoriul DNA în dosarul privind fost privatizarea ICAi:”Toţi cei implicaţi au acţionat în interesul Grivco SA din considerente telepatice, ori din necunoaştere sau din prostie.” Profan fiind, am întrebat şi eu, din om în om, de când şi în ce temei „necunoaşterea” sau”prostia” sunt sancţionate penal? Oameni cu scaun la cap în materie de ştiinţele dreptului au ridicat din umeri şi au schimbat vorba.
Dar „revoluţia coperniceană” în materie au săvârşit-o, aceleaşi eminente cadre de nădejde din aparatul acestui veritabil braţ înarmat al statului de drepţi, alias DNA, atunci când au introdus sintagma „considerente parapsihologice”. Cum vine asta?- mă veţi întreba. Iar eu am să răspund: nu ştiu! Dar să nu ne pierdem răbdarea, fac prinsoare pe cât vreţi că mâine-pomâine vom ceti, sub iscălitura unuia sau a mai multor minţi luminate de la DNA, un op academic dedicat prevenirii şi sancţionării, pe cale legală, a actelor antisociale comise din considerente para-psihologice. Ba m-aş prinde să spun cine poate fi conducătorul ştiinţific al acesti lucrări, dar, din motive (foarte lesne de bănuit), mai bine tac…
Mi s-ar putea replica, la toate acestea, că nu pricep , că nu vreau să pricep sau, mai rău, că sunt plătiti să mă fac a nu pricepe, în ce constă revoluţionara materie a sintagmei „din considerente parapsihologice”. Aşatept cu maxim interes lămuririle; până atunci nu pot să mă fac că nu observ împrejurarea că ,în istoria relativ recentă a ţării, povestea asta are un precedent răsunător: „Meditaţia Transcendentală”. Un scandat iscat, după câte îmi amintesc, la comanda politică a Cabinetului II. Nimic nou sub soare, aşadar…
Aşa încât, stând noi strâmb şi judecând drept, trebuie să remarc faptul că, de data asta, zelosul corp al procurorilor a făcut un imens salt- unii ar zice „un salt în gol”- de la condamnarea lui Adrian Năstase numai pe baza unor dovezi indirecte la condamnarea pe bază de „considerente parapsihologice”! Altfel spus , de la telejustiţie la telepatie penală!

Şerban CIONOFF