Șerban Cionoff: DEMISUL NAŢIONAL UMBLĂ, DIN NOU, LA „MAPA PROFESIONALĂ”

Au stârnit şi, desigur, vor mai stârni, întrebări, nedumeriri şi controverse, recentele propuneri e care le-a avansat primul ministru, Victor Ponta, pentru noii titulari ai portofoliilor culturii, respectiv bugetului. Temă grea şi foarte pasionantă, în legătură cu care s-au pronunţat deja oameni cu judecată clară şi cu o solidă experienţă în cele două domenii. Sincer să fiu, am şi eu o serie de rezerve- punctual, la propunerea pentru ministerul culturii- dar amân,pentru moment, discuţia, fiindcă mi se pare că, mai întâi, trebuie să lămurim o chestiune de principiu.
Aşadar, Demisul Naţional -nici nu îi mai pomenesc numele fiindcă nu vreau să îmi stric şi să vă stric Sfânta Duminică-, a ieşit la tribună (na, că era să scriu „ a ieşit la interval”!) şi a zis că are observaţii la cele două persoane propuse de premier. Drept pentru care i-a cerut să facă alte propuneri. O fi sau nu o fi dreptul său constituţional să facă aşa ceva aproape că nici nu mai contează de vreme ce, de aproape 10 ani, pentru Debusolatul Suprem şi clica lui, nu mai există Constituţia României, ci numai… Curtea Constituţională! (Plus DNA-ul!)
Trebuie, totuşi, să vedem cu ce argumente a venit Destabilizatorul pentru a-şi motiva refuzul. De pildă, în cazul lui Claudiu Mandea, propus pentru portofoliul bugetului, a adus vorba, cam pe ocolite ce-i drept, despre mapa profesională (vă mai aduceţi aminte clişeul din precedentul caz, Norica Nicolai?!) şi a trântit nişte vorbe. Vorbe care se vroiau spirituale foc, dar, în realitate, nu erau decât nişte chiţcăieli de ţaţa Veta. Cică, în calitate de director al casei de cultură a studenţilor din Craiova, cel propus de către premier, ar fi acumulat experienţă doar în materie de numărare a biletelor vândute sâmbătă seara. Fireşte, se putea pune întrebarea: cât contează activitatea dlui Claudiu Manda în sfera managementului unei instituţii de cultură pentru a face faţă sarcinilor de la ministerul bugetului? Dar cum, de curiozitate, m-am uitat şi eu pe C V-ul domniei sale şi am văzut că are studii în domeniul economic şi o anumită experienţă în materie, îmi spun că, totuşi, omul chiar nu e venit de pe coclauri. Fireşte, se poate pune întrebarea dacă aceste date pot să îi ofere tânărului ministru atu-uri certe îi viitoarele negocieri pe care le va purta cu FMI sau cu alte organisme? De acord, dar să nu uităm că, pentru asta, ministrul are consilieri şi experţi, aşa încât depinde de el cât de receptiv este faţă de ipotezele de lucru, de paradigmele alternative şi de scenariile pe care i le propune echipa sa de colaboratori şi de sfetnici.
Aş înţelege,până la urmă, grija pe care vrea să ne facă pe noi, prostimea, să credem că o poartă bunei gospodării a finanţelor ţării Amiralul Dezastrului Naţional, dar nu am nici-un motiv să îl iau în serios de vreme ce în cei aproape zece ani de aberantă autocraţie tocmai el a „negociat”( negocierea asta să fie la el şi la şleahta lui!) îndatorarea României la marii finanţatori mondiali şi cu nişte costuri aberante insuportabile. Tot el, Preşedintele Piază-Rea, fiind şi cel care, spre a -şi face nume de „băiat bun” pe lângă PPE-işti de la UE, a tăiat, cu cinism, 25 % din lefuri şi a jecmănit cu neruşinare pensiile, depăşind cu mult chiar cele mai severe praguri de austeritate impuse de oficialii de la Bruxelles.
Să presupunem, prin reducere la absurd, că l-aş fi înţeles pe Distrugătorul Suprem. Dar asta numai cu condiţia ca, formulându-şi reţinerile faţă de tânărul Claudiu Manta, ne-ar fi spus-o de la obraz: „Copii durerii, aveţi grijă cui daţi ministerele pe mână, fiindcă uite, şi eu m-am fript cu de-alde Pogea,Igaş et comp!”
Dar, nu! El vine şi se laudă cu nişte nume pe care, numai când le auzi, treci strada de ruşine, îţi faci cruce de trei ori şi îţi scuipi în sân zicând cu voce tare: „Doamne, apără şi păzeşte!” Numai printre care, fireşte, Elena Udrea este pe post de bomboana pe colivă. Stau şi mă întreb de ce a ezitat Demisul Neamului să o nominalizeze printre tinerii de elită pe care i-a propulsat şi pe mezina sa, fiindcă, vorba aia a avut şi ea, mititica, succesuri. Ba la Luxtem ba în Parlamentul European…
Chiar aşa?!… De ce m-aş mai mira de asemenea isprăvi dacă acelaşi lugubru personaj s-a oferit („părinteşte”cică!) să îi ofere expertiză şi ministrei de finanţe, Ioana Petrescu. Şi pe drept cuvânt, fiindcă nici ”iarna nu-i ca vara” şi nici blugii luaţi de la Anvers şi vânduţi apoi la preţ de bişniţă la Constanţa nu sunt doctoratul la Harvard!
Povestea, o dată, Mihai Ralea despre două ţaţe care vorbeau filosofie, iar, la un moment dat, una dintre ele, rămasă în pană de argumente, zice cu năduf: „Aşa îmi trebuie dacă discut cu o tuberculoasă!”
Ehheiiiii, ce oameni, ce vremuri!… Acum, auzind debitările Marelui Apucat, nu m-aş mai obosi să îi răspund cu elevata replică a personajului lui Ralea, ci i-aş pune o singură întrebare: „Dar tu, în oglindă , te-ai mai uitat în ultimele şase săptămâni şi ceva? Şi la ce concluzie ai ajuns?”
Şerban CIONOFF