Șerban Cionoff: MASCA ACTORULUI ŞI MASCARADA JUSTIŢIARISMULUI

Aşadar, ÎCCJ a respins, ca nefundat, recursul actorului Mihai Mălaimare împotriva sentinţei Curţii de Apel Bucureşti din19 iunie 2013. Sentinţă care a dat câştig de cauză raportului prin care A N I constata că, în perioada 2008-2013, acesta s-a aflat în incompatibilitate cumulând funcţia de manager al Teatrului”Masca” şi calitatea de membru al CNA.
Nu au contat în faţa justiţiarilor instituţiei aflată sub comanda ultra-independentei (din punct de vedere politic) Livia Stanciu- numită de către ex-preşedintele Traian Băsescu şi menţinută „bine merci” de către actualii ocârmuitori justiţiei – argumentele şi dovezile aduse de către incriminat. Fapt care nici nu trebuie să ne mire prea tare ştiută fiind fervoarea cu care aceştia merg pe mâna agenţiei ctitorite de Monica Macovei. Persoană cu solide ştate în regimul politico-juridic al partidului unic, căreia i se datorează şi trecerea procurorilor în corpul magistraţilor.
ANI fiind instituţiunea condusă – este bine să se reamintească acest lucru !- de către Horia Georgescu. Menţiune firească, ştiut fiindu-ne unde şi de ce se află, acum, acest personaj emblematic pentru calitatea morală a celor care au ales să îi fie în prejmă lui Traian Băsescu. Să îi fie alături şi să îl slujească fără preget (şi, mai ales, fără scrupule) în acţiunea de pervertire a instituţiilor statului de drept – în principal a celor care au datoria de a veghea la respectarea şi aplicarea legilor- şi de transformare a acestora în instrumente de represiune politico-juridică împotriva duşmanilor funestului personaj.
Or, dată fiind împrejurarea că persoana sub directoratul căruia ANI a instrumentat numeroase dosare care, mai devreme sau mai târziu, s-au dovedit a fi doar nişte însăilări „cu dedicaţie”, este acuzată de grave şi multiple nelegiuiri, cred că avem tot dreptul să ridicăm serioase semne de întrebare asupra corectitudinii întregii activităţi desfăşurate acolo în perioada respectivă. Să ne înţelegem,însă, din capul locului: noi, simplii cetăţeni, „cap de locuitor” fiind, avem dreptul să punem întrebarea. Mă tem doar că, şi de data aste, noi vorbim – noi auzim…
Printr-o simplă coincidenţă, desigur, cu ceva vreme în urmă, tot ANI a instrumentat nişte dosare cam de aceeaşi factură şi actorului Mircea Diaconu (acum membru al Parlamentului European). Că, până la urmă, ÎCCJ a închis discuţia lăsându-l în pace pe Mircea Diaconu asta nu discută. Cu atât mai puţin aş dori să deschidem o discuţie pe pe ideea: de ce într-un caz ÎCCJ a respins însăilările ANI iar în celălalt caz nu a făcut-o?
Semnalez, însă, că atât Mircea Diaconu, cât şi Mihai Mălaimare, au fost (din fericire Mihai Mălaimare mai este încă) directori ai unor teatre de marcă ale Cetăţii lui Bucur şi ale ţării. Ei înşişi fiind personalităţi de prim rang ale scenei şi ecranului, oameni care au marcat, definitiv, admirabile cote de performanţă în meseria lor. Cote de performanţă cu care, sunt convins, că nu se va putea mândri, vreodată, în meseria sa, Horia Georgescu. Sau, mă rog, o va putea face, dar… numai în sens negativ!
Toate astea petrecându-se în vreme ce, braţ la braţ şi gând la gând, ANI şi justiţia- care acum se pot făli că au smuls masca incompatibilităţii de pe faţa actorului Mihai Mălaimare- se uită în cu totul altă parte atunci când vine vorba despre nişte anumiţi „unii” dintre cei care au devalizat avuţia naţională în cele două catastrofale mandate prezidenţiale ale lui Traian Băsescu.
Cât priveşte invitaţia pe care Mihai Mălaimare a adresat-o lui Horia Georgescu, aceea de a veni de la închisoare pentru a conduce Teatrul „Masca”, am serioase îndoieli că va fi onorată. Nu de alta dar, pun pariu pe ce vreţi că, o dată eliberat, acesta se va dedica fără preget ruşinoasei mascarade a justiţiarismului sanguinar.
Mascaradă la care, din păcate, ANI şi-a adus şi, mă tem că îşi va mai aduce, nestingherită, neprecupeţitu-i obol.