A.M. Press
Ultimele stiri din Romania!

Șerban Cionoff: Nenea Geo a plecat, harababura națională rămâne!

79

serban-cionoffMoartea marelui regizor şi animator cultural Geo Saizescu a îndurerat profund lumea artei şi mulţimea admiratorilor filmelor sale intrate definitiv în patrimoniul valorilor esenţiale, durabile, ale spiritualităţii româneşti. Câtuşi de puţin întâmplător, una dintre întrebările ce s-au rostit în aceste zile cernite a fost: „Cine îi va continua proiectele lui Nenea Geo?” Este vorba despre filmele pe care Geo Saizescu îşi propusese să le facă- de pildă o ecranizare după „Grandiflora” lui Gib Mihăescu -, dar şi despre Fundaţia „Păcală” şi despre savuroasa, acida revistă „Harababura” al căror mentor şi argint viu a fost tot Nenea Geo.
Şi, cum suntem în ţara în care s-au născut I. L. Caragiale, pe drept cuvât socotit ca un magistral precursor al literaturii absurdului, a lui Urmuz şi Eugene Ionesco, iată că realitatea are şi un răspuns pregătit: „Fiţi fără grijă, Harababura naţională rămâne!”
Mă refer, fireşte, nu la revista cu acest titlu, ci la realitatea noastră de fiecare zi, cea care ne-a oferit, lui Nenea Geo şi cercului său de colaboratori – printre care am onoarea să mă număr-, materia primă.
Iată, chiar în aceste zile, zeloşii procurori ai DNA şi-au mai dat încă odată cu stângul în dreptul. De fapt nu numai că şi-au dat un „autogol” de mai mare ruşinea, dar au mai aplicat o leapşă zdravănă şi aşa jalncei cote de (ne)încredere publică în justiţie. Mă refer, desigur, la descinderea unui comando al DNA în cabinetul unui eminent cardiolog de la Spitalul Militar din Bucureşti, distinsul medic fiind ridicat cu mare tam-tam şi dus în judecată pentru nu ştiu ce fel de ”foloase necuvenite”. Ba mai mult, oameni ai legii cum le-a mers buhul, procurorii DNA au cerut arestarea făptaşului pentru 29 de zile! Ce mai vorbă? Vigilenţă revoluţionară la cub, ceva de până şi pe zbirii anilor 50 i-ar face să pălească de invidie. Noroc, mare noroc, de data asta, că judecătorii de la Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti au avut mintea pe acasă şi l-au lăsat pe medic în libertate!
Vreau să fiu foarte bine înţeles, nu pledez în nici-un caz petru ca legea să nu i se aplice, în cazul în care va fi stabilită vinovăţia şi domnului doctor despre care povestim. Dar nu vi se pare cusută cu aţă albă istoria asta cu medicii pe care procurorii îi fac inamici publici numărul I în vreme ce la DNA sunt bine puse la dospeală dosare grele cu baştani „de o anumită culoare politică”? Ba bine că nu…
Cea de-a doua ispravă e foarte „caldă”, frige chiar! Azi dimineaţă, la Judecătoria sectorului 4 din Capitală un deţinut, aflat în boxă, a scos un cuţit şi avrut să–şi facă harakiri în faţa completului de judecată. Ce ar mai fi de comentat? Poate numai că, printr-o mult prea ciudată potriveală a lucrurilor, nu e prima ispravă gogonată din arealul penitenciarelor. Ba nişte gardieni care au livrat poze cu Gigi Becali în închisoare, ba un preot care livra deţinuţilor celulare. Doar aşa, pe ochi frumoşi? Haida-de!!! Isprăvi la care adaug şi înduioşetorul umanism al oamenilor legii care l-au eliberat, cu mult înainte de termen, pe un asasin din Timişoara, pe motiv de (aţi ghicit!) bună purtare. Măsură faţă de care, bineînţeles, onor procuratura nu a zis nici „pâs”! Ce mai? În cazul numitului Adrian Cocoană oamenii legii au fost nişte domni.
Aşa încât trebuie să revin la o idee în faţa căreia ne pune realitatea însăşi: una dintre sursele care creează şi alimentează starea de Harababură în România de azi se află tocmai în ograda justiţiei. Adică exact în instituţia investită cu rolul esenţial în aplicarea şi respectarea neabătută a legii şi a legalităţii.
Iată de ce, acum, la ceasul dureroasei despărţiri de Nenea Geo Saizescu, l-aş ruga ca, atunci când va poposi în Lumea Adevăratei Dreptăţi, să îl caute pe eroul şi ucenicul său Păcală şi să-l trimită cât mai repede în scumpa noastră patrie.
Asta e situaţia Nene Geo, avem urgentă nevoie de Păcală printre noi. De păcălicii care-şi zic „oamenii legii”, ne-a săturat până peste cap!

Cmentariile sunt închise

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More