Șerban Cionoff: NOII EUROPARLAMENTARI ÎŞI PREGĂTESC DEBUTUL!

Nici nu s-au stins bine ecourile „euro-parlamentarelor”, nici nu s-au golit cupele de şampanie şi nici nu s-au oblojit toate rănile şi vânătăile ediţiei româneşti a scrutinului comunitar, că, iată,partidele pe lista cărora se află noii aleşi au şi anunţat primele proiecte pe care le-au încredinţat acestora spre punere în act. De exemplu, Crin Antonescu, preşedintele (în prezent demisionar) al PNL a făcut cunoscută decizia de a părăsi redutele ALDE şi de a trece, cu arme şi bagaje, în tabăra PPE-ului. PPE-ul fiind, după cum prea bine se cunoaşte, partidul protector şi, mai ales, comanditor al lui Traian Băsescu, dictator al austerităţii inegal distribuite pentru statele membre ale Uniunii Europene,promotor asiduu al interminabilei şi umilitoarei ţineri a României la barierele spaţiului Schengen, iar lista nedreptăţilor şi a şicanelor făcute ţării noastre de către PPE, comandantul suprem al lui Traian Băsescu- ţară pe care, mai direct sau mai voalat, o socotesc a fi una de mâna a 2-a în spaţiul comunitar- mai are câteva umilitoare puncte negre. Bine, în schimb, că justiţiarii PPE-ului înalţă osanale deşănţate ANI şi DNA, braţele înarmate ale dictaturii băsiste!…
Dar, mai presus de toate,pentru noi, românii, acelaşi PPE este cel care, prin ilustrisssimul Jose Manuel Durao Barroso, în calitate de preşedinte al Comisiei Europene, a călcat în picioare votul nostru la Referendumul naţional din 2012 şi l-a menţinut pe Traian Băsescu în funcţia de preşedinte al României.
Pe bună dreptate, analişti serioşi şi corecţi ai situaţiei ai apreciat că racolarea liberalilor lui Crin Antonescu aleşi în noul Parlament European este o operaţiune menită să dea o absolut necesară mână de ajutor PPE-ului care a câştigat cam „la mustaţă” alegerile şi căruia îi suflă în ceafă social democraţii, aşa încât negocierile pentru viitoarea Comisie Europeană se anunţă a fi foarte strânse, aproape cu cuţitele pe masă. Dar marea ameninţare abia acum vine şi ea este dată de accederea în legislativul comunitar al mişcărilor xenofobe, populiste, pe cât de vehemente pe atât de agresive şi de intolerante. Mişcări cărora nu avem, până la ora asta, semne că atât de autoritarii PPE-işti (când a fost vorba despre România, de exemplu) le-ar fi dat replici categorice sau, cel puţin, că ar fi schiţat , faţă de ele, gesturi care să însemne punerea lor la punct.
În aceste împrejurări, mi se pare salutară şi demnă de consemnat poziţia pe care au făcut-o publică europarlamentarii PSD printr-un comunicat de presă emis la 26 mai (adică a doua zi de la alegerile pentru Parlamentul European). Concret, europarlamentarii PSD au anunţat că, la viitoarea sesiune plenară a Parlamentului European vor cere public sancţionarea lui Nigel Farage- al cărui partid xenofob şi populist se află pe primul loc în lista europarlamentarilor britanici, pentru declaraţiile sale care incită la discriminarea şi defăimarea cetăţenilor români. De asemenea, europarlamentarii PSD au anunţat că vor întreprinde demersuri, susţinute şi punctuale, pentru a redacta şi dezbate în Parlamentul UE o rezoluţie care să reconfirme principiul liberei circulaţii a forţei de muncă pe teritoriul UE.
Sunt, de felul meu, un top realist, care , de cam multişor poveste, nu se mai îmbată cu vorbe frumoase şi cu promisiuni mieros caligrafiate. Cu toate acestea , nu pot să nu apreciez iniţiativa europarlamentarilor PSD care, în acest fel, fac dovada că sunt, în primul rând, europarlamentari români. Dorindu-le, sincer, curaj şi succes!
Am, totuşi, o curiozitate: vor vota „pentru” sau”împotriva” acestui document europarlamentarii PNL, la acea oră, deja vajnici militanţi sub stindardele PPE?
Şerban CIONOFF