Șerban Cionoff: TĂCEREA LUI TRAIAN BĂSESCU ÎI PREGĂTEŞTE, LUI SORIN ROŞCA STĂNESCU, VIITOAREA MUTARE

Au trecut mai bine de 24 de ore  de când senatorul Sorin Roşca

Stănescu a făcut publice, în Parlament, o serie de grave acuze la adresa lui Traian Băsescu. Traian Băsescu, vârsta: 62 de ani, de profesie: Amiral al Dezastrului Naţional, ocupţia actuală: (încă) Prşedintele României.

 Atenţie mărită, vă rog: senatorul Sorin Roşca  Stănescu nu a făcut un comentariu sau mai multe comentarii într-o emisiune de televiziune şi nici nu a scris un articol sau un serial pe această temă, deşi, după cum a spus-o el însuşi cu subiect şi predicat,  avea argumente şi cu  siguranţă ar mai avea şi alte date.

Distribuie prietenilor

 Mai mult, deşi gazetar cu vechi ştate- şi încă un gazetar redutabil, vrem sau nu vrem să i-o recunoaştem- , Sorin Roşca Stănescu nu a apelat la serviciile presei, scrise sau vorbite. Nu, domnia sa a făcut aceste declaraţii în calitate de senator şi în faţa Legislativului, una dintre cele trei Puteri ale Statului de Drept!

 Iar acest lucru spune foarte multe…

 Ar fi fost normal si firesc – într-un stat de drept, cu o democraţie consolidată şi, pe deasupra, stat membru al Uniunii Europene -, ca declaraţiilor lui Sorin Roşca Stănescu să li se fi dat un răspuns clar, răspicat şi argumentat. Repet şi întăresc: declaraţii ale senatorului Sorin Roşca Stănescu şi nu ale gazetarului Sorin Roşca Stănescu!

 Numai că , măcar până la această oră, dinspre răspândacii prezindeţiali nu răsuflă nici-o vorbuliţă. Cât despre canalele media şi pe acolo bate vântul…

 Noi ce să mai înţelegem de aici? Că nu interesează subiectul? Că trebuie să mai vină vreo dezelegare  ca să se dea drumul la pălălaie? Iar, dacă da!, de unde ar trebui, bunăoară, să vie dezlegarea aia?

 În schimb, Traian Băsescu a ieşit iar la atac împotriva bugetarilor, a graşilor şi a statului, a taxelor ş-a-m-d. Sigur că la mijloc este vorba despre o diversiune mare cât roata carului, fiindcă la de-astea se pricepe de minune. Dar nu aşa se răspunde la acuze. Şi mai ales la acuze de uriaşă gravitate. Şi, în mod cu totul special, atunci când ele vizează atât persoana Preşedintelui României, cât şi persoane din anturajul său. (Na, că mă luase gura pe dinainte şi era să scriu”din angrenajul său”)

 O să-mi spuneţi că Sorin Roşca Stănescu va putea foarte bine să readucă subiectul pe tapet la procesul pe care tocmai ce i l-a deschis Traian Băsescu. Hai să fim serioşi!

Una la mână, că procesul îl va judeca justiţia română şi nu văd ce ar împiedica nişte mâini calificate să mai bibilească la programele de repartizare aleatorie a dosarelor aşa încât să pice la zar exact completul care trebuie! Ghici-ghicitoarea mea, cui?

 Doi la mână, dacă declaraţiile senatorului Sorin Roşca Stănescu vor fi vârâte sub preş şi scoase la o adică, atunci foarte probabil ca ele or vor fi deformate  şi denaturate brutal or vor fi pur si simplu anulate „din oficiu” tot prin labirintul cinic de abil îmbârligat al procesului amintit.

 Atenţie mărită, domnilor: Sorin Roşca Stănescu nu a vorbit în somn. Să nu uităm că, până acum o vreme , s-a numărat printre apropiaţii lui Traian Băsescu. Pe cale de deducţie logică, nu este câtuşi de puţin imposibil ca domnia sa să mai deţină niscai secrete de alcov- alcov politico ideologic, vreau să spun- , lucru pe care, de bună seamă, îl ştiu şi Traian Băsescu şi ciracii lui. De unde şi tăcerea prudentă în care s-au plasat strategic.

  Strategie poate bună pe termen scurt, dar, cu siguranţă, dezastruoasă pe termen mediu şi lung. Pentru Traian Băsescu , fără doar şi poate!

  De acest lucru este conştient, în primul rând, Sorin Roşca Stănescu. Iar tăcerea lui, vis a vis de tăcerea prezidenţialo-băsesciană, nu îmi spune nimic bun. Dimpotrivă, foarte dimpotrivă!…

 În consecinţă nu pot decât să aştept cu maxim interes următoarea mutare  a lui Sorin Roşca Stănescu.  Vorba răposatului Pavel Perfil, minunatul reporter din echipajul de aur al „Scânteii tineretului”, aruncată colegilor înainte de a-şi altoi şeful de secţie, un imbeciloid complexat şi rău: „Băieţi , să staţi  pe aproape ca să vedeţi ceva interesant!”

                                                               Şerban CIONOFF