Șerban Cionoff: TIMEO BĂSESCU ET DONA FERENTES!

Nici nu se putea o mai teribilă ameninţare adresată tinerei titulare a Ministerului de finanţe, Ioana Petrecu, decât aceea  spusă în direct şi la o oră de vârf de către însuşi Traian Băsescu: „M-am comportat ca un tată faţă de Ioana Petrescu”. Plus adăugirea:” Am tratat-o şi o  tratez cu  respectul pe care îl dau  şi fiicelor mele.”

Asta după ce am putut vedea, cu ochii noştri, halul mitocănesc în care s-a purtat, la aşa-zisele consultări de la Palatul Cotroceni, atât cu premierul Victor Ponta, cât şi cu domnişoara ministru. De aceea, eu cred şi spun că nici nu mai trebuie neapărat să fii un demn urmaş al preotului Laocoon, cel are îi îndemna pe troieni să nu primească   darul grecilor- „Timeo Danaos et dona ferentes”- ca să întrevezi parşiva ameninţare pe care Demisul Naţional o flutură în faţa ochilor tinerei şi ambiţioasei domnişoare Ioana Petrescu.

Aşadar şi prin urmare, noi, de aici, ce ar urma să înţelegem? Că Debusolatul Naţional se gândeşte să îi propună Ioanei Petrescu un credit baban la CEC, nu de alta dar văd că nici până azi  eternul şi fascinantul domn Gheţea nu s-a lăsat clintit din fotoliul de mare tartor al CEC-ului?… Sau că o va cadorisi cu nişte pământ la moşia neamului, la Nana, dacă şi până în ziua de azi este tot bine merci întreaga suflare juridică şi administrativă care a mânărit mişculaţia cu terenurile de pe acolo? Başca cei care au omorât-o, în acte, pe urmaşa Brătienilor pentru motiv de… prietenii ştiu de ce.

Or, te pomeneşti că Tartorul Suprem se gândeşte, aidoma întrajutorării părinteşti de care a dat dovadă când a fost vorba despre mezina familiei, Eba, să îi facă rost de o slujbă bănoasă pe la Luxten, dacă europarlamentară, ca pe Eba, nu are cum să o mai ajute să devină, întrucât europarlamentarele au trecut?

Ce mai veste-poveste, nepătrunse sunt căile gândirii băsesciene! Aşa încât că stau şi mă gândesc de ce, dacă tot vorbea cu atâta pathos despre domnişoara Ioana Petrescu, pe Parşivul (anti) Naţional nu l-au podidit lacrimile, că doar avea exerciţiul deja făcut încă de acum 10 ani, adică de la episodul cu”Dragă Stolo”?! Că vorba aia: e de unde, are balta peşte…

Iar, dacă tot am luat-o pe firul deducţiei logice, nu mă pot opri să nu atrag luare aminte celor în drept să ia în calcul acest nou factor de risc pe care îl reprezintă parşivele complimentări traiano-băsesciene,  asupra celei mai teribile ameninţări, deghizată în mieros paternală declaraţie părintească şi total dezinteresată. Mă refer anume la faptul că musiu Traian Băsescu s-a declarat gata să îi ofere distinsei titrate de la Harvard consultanţă în materie de gestiune a finanţelor scumpei noastre patrii.

Doamne apără şi păzeşte! Adică ce ar urma să o înveţe el, Amiralul Dezastrului Naţional, pe Ioana Petrescu ? Să mai încerce şi ea  încă o tăiere a lefurilor şi a pensiilor? Că la alte alea nu prea văd să îl ducă pe Traian Băsescu mintea sa pervers încâlcită şi imaginaţia-i delirantă cu iz de „Cireşica”.

De aceea, cu toată simpatia pe care o port domnişoarei Ioana Petrescu, nu pot decât să spun că nici că putea găsi acest lugubru personaj o mai urâtă ameninţare pentru domnia sa decât să o asigure de „respectul” său.

Care respect, vorba aia, mai bine să fie la el, acolo. Până la prezidenţialele de la iarnă şi, dacă or vrea DNA-ul şi ultra reformata noastră justiţie, mai ales, după aceea…

Şerban CIONOFF

Parteneri