Ștefan Mitroi: Să-l împuşcăm pe Scaleţchi!

 

omul-zilei-stefan-mitroi-300x224[1]Pe vremea lui Ceaușescu a purtat lanțuri la mâini și la picioare. Acum se află cam în aceeași situație, dar nu le mai poartă el, ci reputația lui. Atunci vuia toată presa străină despre cazul Scalețchi, fiindcă despre el este vorba. Fusese condamnat la moarte pentru că încercase să fugă din țară cu vaporul pe care-l comanda. Într-un anume fel, chiar a fost executat, întrucât a fost dus de două ori în fața plutonului de execuție, simulându-se apăsarea pe trăgaci. Credeți că mai este nevoie de glonț ca să mori? Într-o astfel de situație, mori oricum, doar că nu-ți pierzi viața, dar îți pierzi sufletul sau măcar o bună parte din el. Toate acestea s-au întâmplat cu adevărat. Aceeași presă străină a făcută să-i fie comutată pedeapsa cu moartea în 25 de ani de închisoare. Florentin Scalețchi a avut a doua oară noroc, a venit revoluția, venire ce n-ar fi fost posibilă, cred, fără cei ca el.

Nu mi-aș fi putut închipui că fostul comandat de vas o să-și piardă și în noile condiții libertatea pentru care aproape că-și dăduse, în timpul regimului comunist, viața. Iată-l însă acum din nou în pușcărie. Nu ca apărător al drepturilor omului, calitate în care a vizitat cam toate pușcăriile țării, ci ca… infractor condamnat pentru corupție! Îl cunosc bine pe Scalețchi. De vreo 40 de ani. Tocmai pentru că se află în pușcărie în aceste momente, am să spun ceea ce majoritatea oamenilor se feresc să spună despre cei ce se găsesc în astfel de împrejurări: e prietenul meu! Îl știu capabil de multe greșeli, din cauza firii lui de copil mare și nesăbuit. Nu greșeli penale, însă. Tocmai de aceea, când mă gândesc la condamnarea sa, nu pot să nu iau în calcul posibilul amestec al unui vaporean de-al său, care i-a fost coleg de institut. E dreptul meu să cred asta, așa cum a fost dreptul procurorilor să creadă altceva, iar al judecătorilor să-l condamne.
Dacă mi s-a cere să dau exemplul unui singur om căruia i-a făcut Scalețchi, nu celălalt, rău vreodată, aș da chiar numele lui. N-a știut să se astâmpere la timp, făcându-și praf, pe lângă libertate și reputație, și familia! Peste un an, doi, sau poate mai curând, va ieși din închisoare. După toate cele întâmplate, mai poate avea el vreun viitor? Spun asta pentru că, din motive care îmi scapă, unii vor să-l lase și fără trecut. Dac-ar putea, cîțiva dintre aceștia nu s-ar da în lături să apese acum pe trăgaciul armei de pe țeava căreia n-a pornit glonțul atunci. Și bine ar fi, după dorința acelorași, ca glonțul respectiv să-l nimerească și pe Adrian Năstase, că tot se află ei în aceeași închisoare. Nu mă număr, cu toate că am fost cândva procuror, printre cei ce fac din astfel de lucruri prilej de bucurie. Indiferent despre cine ar fi vorba. Cât îl privește pe Scalețchi, pe lângă trecut și viitor, cred că el are dreptul și la prezent. Și nu spun asta ca prieten al lui, ci ca om care n-a întâlnit, de când trăiește printre oameni, până în clipa de față, niciun înger!

Distribuie prietenilor

(articol preluat din jurnalul.ro.)