Autoritățile de la Teheran se confruntă în prezent cu o situație critică provocată de propriile acțiuni militare: imposibilitatea de a localiza toate minele navale pe care le-au instalat în Strâmtoarea Ormuz în timpul recentelor tensiuni cu Statele Unite și Israel. Potrivit unei analize publicate vineri de The New York Times, oficialii americani susțin că această carență tehnică împiedică Iranul să redeschidă complet ruta maritimă vitală, în ciuda solicitărilor exprese venite de la președintele Donald Trump.

Strâmtoarea Ormuz, situată între Golful Persic și Marea Oman, reprezintă un punct strategic crucial pentru comerțul global, fiind tranzitată de aproximativ 20% din volumul mondial de petrol și gaze naturale. În timpul conflictului izbucnit la sfârșitul lunii februarie 2026, Gardienii Revoluției Islamice (IRGC) au utilizat zeci de ambarcațiuni de mici dimensiuni pentru a lansa mii de mine navale într-o manieră dezorganizată, adesea fără a cartografia cu precizie locațiile acestora.

Multe dintre aceste dispozitive explozive au fost deplasate de curenții marini sau au fost plasate în sectoare greu accesibile. Capacitatea Iranului de a gestiona situația a fost grav diminuată după ce atacurile americane au dus la distrugerea a cel puțin 16 nave iraniene specializate în operațiuni de minare.

La data de 8 aprilie 2026, a intrat în vigoare un armistițiu temporar de două săptămâni între Iran, SUA și Israel. Președintele Trump a condiționat menținerea acestui acord de redeschiderea imediată și sigură a strâmtorii. În acest context, ministrul iranian de externe, Abbas Araghchi, a declarat că „trecerea sigură va fi posibilă timp de două săptămâni, prin coordonare cu forțele armate iraniene, ținând cont de limitările tehnice”. Această poziție a fost interpretată de oficialii de la Washington drept o recunoaștere indirectă a faptului că Teheranul a pierdut evidența minelor amplasate.

Operațiunile de curățare a apelor sunt extrem de complexe, deoarece minele iraniene includ diverse tehnologii:

• Mine de contact;
• Mine cu influență magnetică;
• Mine acustice;
• Dispozitive ancorate sau plutitoare.

Detectarea acestora necesită echipamente de înaltă performanță, precum sonare avansate, vehicule subacvatice telecomandate (ROV) și nave specializate, dotări pe care Iranul le deține în număr limitat după pierderile suferite în război. Chiar și marina americană consideră deminarea în această zonă ca fiind una dintre cele mai dificile misiuni, din cauza reliefului marin neregulat și a resturilor de epave care pot genera semnale false.

Blocajul are un impact sever asupra traficului maritim. Dacă înainte de conflict strâmtoarea era traversată zilnic de aproximativ 140 de nave, în zilele de 9 și 10 aprilie traficul a fost aproape inexistent, fiind înregistrate doar șapte sau mai puține vase pe zi. Majoritatea acestora au fost cargouri sau tancuri petroliere aparținând unor state apropiate ideologic Iranului.

Companiile de transport și asigurătorii evită zona din cauza riscurilor majore, în timp ce sute de nave așteaptă la intrările în strâmtoare. Iranul a publicat hărți cu „zone periculoase” și rute alternative, solicitând în unele cazuri taxe de până la 2 milioane de dolari pentru a garanta o trecere sigură. Această criză a generat o creștere semnificativă a prețului petrolului la nivel mondial.

Negocierile pentru pace urmează să continue în Pakistan, unde redeschiderea strâmtorii rămâne un subiect central pe agendă. Oficialii americani avertizează însă că minele care nu au fost încă localizate ar putea amâna revenirea la un trafic normal cu câteva săptămâni sau chiar luni.

Disclaimer: Informațiile prezentate în acest articol sunt preluate din surse publice iar la redactarea textului s-a utilizat inteligența artificială. În cazul în care sesizați erori sau neconcordanțe, vă rugăm să ne scrieți la [email protected]