Astăzi se împlinesc 104 ani de la nașterea poetului, dramaturgului și regizorului  Radu STANCA. Pe 5 martie 1920 la Sebeș a văzut lumina zilei într-o familie cu vocație intelectuală. Tatăl, Sebastian Stanca, făcea parte din generația Luceafărului budapestan, avea studii teologice, un doctorat în filozofie și era activ în peisajul publicistic. Mama sa, Maria Munteanu, era descendentă din familia Maiorescu.

Microbul literar și teatral se transmite din generație în generație, capul familiei traduce piese germanice și austriece iar doi dintre cei patru copii Stanca (Radu era cel mai mic dintre frați) se dedică scrisului.

Radu se va împlini ca poet, dramaturg și om de teatru, fratele mai mare Horia Sebastian (1909-2002), se va ilustra drept cronicar de teatru și operă și traducător. De asemenea, vărul Dominic Stanca (1926-1976) va ajunge actor și poet iar o altă verișoară, Zoe Stanca Anghel, va fi regizoare și actriță în București.

Radu Stanca a urmat cursurile liceului ”G.Barițiu” din Sibiu și precoce fiind, adolescentul își face și debutul poetic, publicând în reviste transilvănene poezii și cronici literare. Anii de facultate, mai întâi la Cluj apoi la Sibiu (după Dictatul de la Viena) sunt decisivi în formarea și destinul lui Radu Stanca.

Se arată pasionat de artă teatrală încă din studenție debutând ca actor la începutul anilor`40 în câteva producții studențești. Premizele sunt excelente și aprecierile nu întârzie să apară, în scurt timp devenind asistentul lui Lucian Blaga și al lui Liviu Rusu, dezvăluind o voce lirică inconfundabilă (el fiind cel care a teoretizat linia baladescă) dar avea și un talent deosebit de dramaturg. Avea o minte speculativă, remarcabilă dovedită și în volumul său de eseuri ”Aquarium”, publicat postum. Și totuși, singurul mod în care Radu Stanca s-a putut manifesta public în timpul comunismului a fost pe scenă, ca regizor.

După ani de lipsuri financiare de după război, reușește cu greu să-și găsească un post la nou înființatul Teatru de Stat din Sibiu. S-a stins din viață la doar 42 ani în urma unei crize pulmonare acute, în decembrie 1962, fără să-și vadă vreo carte publicată sau vreo piesă jucată.

Radu Stanca a fost căsătorit cu marea actriță Dorina Ghibu, cea care, după moartea acestuia a îngrijit vreme de 57 ani manuscrisele soțului și a vegheat la publicarea întregii lui opere literare.

Dintre poeziile scrise de Radu Stanca putem aminti: ”Arhimede și soldatul”, ”Numai noaptea”, ”Cea mai frumoasă floare” ”Fata și zmeul”, ”Frunzele (Elegie de toamnă)”, ”De ce dai voie vântului”. Această ultimă poezie amintită de mine mai sus, mi-a plăcut în mod deosebit și am încercat să-i dau poetului o replică, bineînțeles, tot în versuri.

 De ce dai voie vântului  – Radu STANCA

De ce dai voie vântului să umble

Prin părul tău și să ți-l răvășească?

E mângâierea lui, făcute-n tumbe,

Mai caldă, mai suavă, mai cerească?

Sunt degetele lui fâlfâitoare

Mai meștere în joc, mai fără număr

Când te cuprind din cap până-n picioare,

Când îți dau jos buchetul de pe umăr?

De ce lași vântul ca să-și pună palma

Oriunde vrea și, n-colăcindu-ți sânul,

Prin fustele subțiri ce zbor de-a valma,

Să te privească cu-ochi blânzi, bătrânul?

De ce, când te pândește-ascuns prin iarbă

Și vrea să-ți sărute gura-n voie,

• În timp ce eu tânjesc cu plânsu-n barbă!
• Pe el în lași… iar mie nu-mi dai voie…

Replică – Angela PETRE

Uite, de azi doar vântului dau voie,

Să-mi umfle părul, să mi-l răvășească,

Aerul cald venit de bună voie

Să facă tumbe, să mă-nebunească.

Când mă învăluie cu totul în visare

Buchetul de pe umăr mi-l desprinde,

Mi-aduce vuietul de mare la picioare

Și ce-i mai important… el nu mă minte!

Îl las să pună palma peste toate

Oriunde-i place și dorește vântul

Să-mi umble pe sub fustele-apretate

Din gelozie, tu, să-ți reprimi gândul.

Înfiorat și-nfrigurat de doruri

Rivalul peste toate te domină

Adormi târziu, visezi tot aripi… zboruri…

Și-n toate acestea eu n-am nici o vină!