Angela Petre: Rimă, zâmbete și prietenie cu… Romeo și Julieta la Mizil
În ultima zi din Gerar, într-un cadru feeric generat de jocul fulgilor de nea, a avut loc festivitatea de premiere a Festivalului Internațional de Poezie, Epigramă și Umor „Romeo și Julieta la Mizil”, ediția a XIX-a.
Acest eveniment a devenit deja o tradiție de prestigiu care, în timp, a plasat Mizilul pe harta culturală a României și nu numai. Festivalul și-a deschis porțile încă din 20 septembrie 2025, dată la care au început înscrierile și s-au încheiat pe data de 20 decembrie 2025. În toată această perioadă au intrat sub cupola translucidă a culturii câteva sute de poeți și epigramiști din țară și din străinătate, care mai de care mai talentați și cu pana neașteptat de valoroasă.
Festivitatea de premiere s-a desfășurat într-un spațiu încărcat de istorie, în incinta casei memoriale „Leonida Condescu”. Acolo oaspeții au fost întâmpinați cu pâine și sare, de tineri îmbrăcați în haine burgheze „de provincie”, inspirate din moda „elegantă” a vremii, exact ca personajele din piesa lui George Ranetti. Alături de tineri, în postura de gazde, s-au aflat cei doi minunați organizatori, „binomul” de bază de la Mizil, coordonatorii proiectului, prof.dr. Laurențiu Bădicioiu și profesorul Victor Minea, care își așteptau, ca în fiecare an, oaspeții.
Mulți oameni cunoscuți, prieteni, revederi, întâlniri, zâmbete, poze de grup pe terasa casei memoriale „Leonida Condescu” … și toate acestea printre fulgii pufoși de zăpadă, veniți parcă să îmbrace în alb, să purifice și să sfințească, mesajul poetic și epigramistic trimis de toți cei prezenți către divinitate, în semn de mulțumire pentru harul primit. Astfel, sub umbrela pasiunii pentru literatura scrisă s-au adunat laolaltă iubitorii cuvintelor între care se refăceau conexiuni autentice, se reconstruiau punțile comunicării „live”, într-o atmosferă plină de emoție, pentru că poezia și epigrama nu au frontiere.
Acest eveniment a fost organizat de Fundația Culturală „Romeo și Julieta la Mizil” în colaborare cu Primăria Mizil, Liceul Teoretic „Grigore Tocilescu”, Liceul Tehnologic „Tase Dumitrescu”, având ca partener principal mass-media Radio România Actualități.
De-a lungul timpului au onorat invitația de a participa la acest festival nume sonore ale culturii naționale precum: Solomon Marcus, Nicolae Dabija, Eugen Simion, Mihai Cimpoi, Varujan Vosganian, Teodor Baconschi, Mircea Vintilă, Ducu Bertzi, Daniela Vlădescu și mulți alții. De la o ediție la alta, oaza culturală de la Mizil a căpătat proporții, iar densitatea personalităților prezente la eveniment au dat un plus valoare întâlnirii noastre.
În ediția din acest an au înnobilat Gala Laureaților festivalului, personalități de prim rang ale culturii naționale: academicianul IOAN AUREL POP – Președintele Academiei Române, care ne-a transmis felicitările printr-un mesaj video pentru că nu a putut fi prezent la eveniment, istoricii Adrian Cioroianu, Ion M. Ioniță, prof.univ. Mihaela Albu, dr. Dumitru Sârghie, Giorgiana Radu Avramescu, actorul Eugen Cristea, seniorul octogenar al caricaturii românești MIHAI PÂNZARU-PIM, epigramistul și caricaturistul Marian Avramescu și mulți alți distinși invitați. Un moment solemn de reculegere ne-a dus cu gândul la cei plecați la ceruri să scrie poezii și epigrame mai aproape de îngeri.
S-au înmânat premiile, au strălucit trofeele, s-a recitat poezie valoroasă, epigramele au condimentat atmosfera și au stârnit râsete, aplauzele au umplut și ele spațiul, înălțând adevărate rugi de mulțumire transpuse pe note muzicale interpretate magistral la chitară de DAN STATE, la flautul magic de minunata DIANA MONICA STOLERIU precum și aducerea în prim plan a poeziei eminesciene prin vocea profesoarei LUIZA BOLBOREA.
În esență, acest festival a fost ca o revelație, ca o gură de oxigen pur respirat prin fiecare celulă pentru cei care iubesc cu adevărat poezia și epigrama, ca forme ale culturii și identității naționale. Am scris așa cum am simțit încercând să vă introduc pentru câteva minute în atmosfera întâlnirii noastre literare și sper că am reușit. Am fost fericită să mă număr printre premianți, obținând – Mențiune- la secțiunea Epigramă, acolo unde am debutat cu doar câteva luni în urmă. Mulțumesc onoratului juriu!
Felicit încă o dată organizatorii – oameni frumoși și generoși, dar și participanții care prin creațiile lor literare au făcut ca acest eveniment să fie demn de o nominalizare metaforică la „Oscarul” poeziei și epigramei românești. Dincolo de strălucirea cupelor, medaliilor și diplomelor rămân ca răsplată cele patru ore petrecute împreună într-o atmosferă de sărbătoare culturală.
Disclaimer: Informațiile prezentate în acest articol sunt preluate din surse publice iar la redactarea textului s-a utilizat inteligența artificială. În cazul în care sesizați erori sau neconcordanțe, vă rugăm să ne scrieți la [email protected]






