N-am mai vorbit de mult, dar parcă a trecut o zi. Mi se pare ciudat, dar încă îți aud vocea. Ești aici și îmi spui că totul o să fie bine, sau cel putin așa îmi place să sper.
A venit capitolul final, tată.!Am ajuns la ultima pagină dintr-o etapă esențială din viața mea, pe care îmi pare rău că o pierzi. Peste două zile am examenul de Bacalaureat, îmi iau zborul spre lumea largă, lumea realității. Să știi că nu sunt singură, totuși.

Sunt câțiva oameni care au apărut într-o zi în viața mea, și care mi-au arătat că se poate zâmbi din nou. Că sfârșitul nostru n-a fost ultimatumul din viața mea. Probabil tu i-ai trimis, și îți mulțumesc. Am primit o nouă familie, oameni cărora nu trebuie să le spun ce simt, pentru ca ei deja știu ce ascund.

M-ai întrebat până să pleci: “Eu, cui te las?”.  Am fost singură, singure, am fost eu și mama, dar acum pare că mi-am găsit locul. Mi-am găsit liniștea pe care tu mi-ai dorit-o întotdeauna. Nu am avut nevoie niciodată de prea multe, iar golul pe care tu l-ai lăsat am crezut că nu se va  umple niciodată.

Sunt bine, sunt fericită…preocupată pentru ce mă așteaptă, dar fericită. Dragostea ta a ramas aici, pe pământ, și ai găsit o cale să o trimiți la mine. Azi, când nu mai sunt un copil, mă izbesc de ușile pe care cândva tu mi le deschideai, pentru a nu mă răni lumea din exterior. Află că simt că reușesc în sfârșit să găsesc linia de plutire. A fost un drum lung, si obstacole probabil vor mai fi, dar daca reușesc să ajung la “curcubeu”, sigur tu ai contribuit de acolo de unde astăzi veghezi.

Cât despre dragoste? N-am apucat să vorbim până să ne luăm rămas bun. Cred că am găsit-o, iar acum știu cum să ți-o definesc.
Ea nu este despre a găsi jumătatea lipsă, ci despre a întâlni pe cineva care îți amintește că ai fost întreg mereu. Ea nu strălucește mereu, doar îți ține lumina aprinsă chiar și atunci când obosești. Unele persoane intră în viețile noastre ca o poveste, dar altele, si cele mai importante, intră ca o întoarcere acasă. O redirecționare a traseului care e de fapt vindecarea sufletului.

Am înnebunit cândva, dar de fapt nu era nebunie. Era disperarea spre a căuta liniștea, și ceea ce am pierdut odată cu tine. Liniștea m-a regăsit, și mă străduiesc să o păstrez așa cum știu eu mai bine. Am cuprins-o cu brațele și n-aș mai vrea să îi dau drumul niciodată.

Dar de fapt nici pe tine nu te-am pierdut. Ești aici cu noi. Te povestesc mereu frumos, ești prezent în memoria mea, în inima mea. Acum te cunosc și alții. Cei care mie îmi fac bine. O sa ai mereu cel mai special loc în sufletul meu, indiferent de distanță sau de etapa vieții în care voi fi. Sper să reușesc, să te bucuri și tu. Să nu fii trist că m-ai lăsat într-un abis de vise spulberate. Visele se vor împlinii dacă eu, cei dragi, și Dumnezeu vom colabora în continuare.

Cu dor și recunoștință, fiica ta!
Te aștept în continuare ca și când…

Disclaimer: Informațiile prezentate în acest articol sunt preluate din surse publice iar la redactarea textului s-a utilizat inteligența artificială. În cazul în care sesizați erori sau neconcordanțe, vă rugăm să ne scrieți la [email protected]