Sunt domnule plină de răsărituri
Ce luminează diminețile vieții,
Inima-mi ticăie nebună versuri
Iar mâna mea scrie doar poezii.

Poet al iubirii avem nevoie de apusuri, doar o știi!
Doctoriile să le dizolvați în roua dimineții
Și vă rog să le luați turnate în paharul speranței
Ce conjugă mereu cu încredere verbul a fi.

Dumnezeu a pictat tablouri lăsate pentru nemurire
Iar inima a dictat poezii, palpitând de fericire.
Lăsați apusurile și prindeți cu mâinile sufletului răsăriturile,
E vremea ca voința să își înfăptuiască operele.

Aruncați urâtul cuprins în rețete
Și permiteți îngerului de pe umărul drept
Să vă arate ale lumii secrete
Și să vă dea gândul bun, gândul cel înțelept.

Nu a venit vremea, apusu-i frumos
Doar atunci când e vorba de soare și nu-i scris pe dos.
Îmbogățiți muzeul, scrieți poezie, mai e timp,
Viața-i minunea ce se întâmplă în fiecare anotimp.

(Replica amicală a Petruței la poezia lui Avramescu)

Disclaimer: Informațiile prezentate în acest articol sunt preluate din surse publice iar la redactarea textului s-a utilizat inteligența artificială. În cazul în care sesizați erori sau neconcordanțe, vă rugăm să ne scrieți la [email protected]