„Bijuteria” meșteșugului orologer numită Astrolabium Galileo Galilei, a apărut datorită unui „concurs de împrejurări”, al cărui „epicentru” a fost Ludwig Oechslin, o figură neobișnuită printre marii ceasornicari ai timpului nostru. Fostul curator al Muzeului Internațional de Ceasornicărie din La Chaux-de-Fonds (MIH) este un om renascentist, cineva pentru care granițele obișnuite între diferite discipline intelectuale pur și simplu nu există. După absolvirea facultăților de filosofie clasică, latină, greacă și arheologie, s-a angajat într-un atelier de ceasornicărie, învățând în același timp matematică, astronomie și inginerie mecanică. A găsit timp să studieze fizica teoretică ca parte a studiilor sale în filosofia științei și a obținut un doctorat de la Institutul Federal Elvețian de Tehnologie din Zurich pentru teza sa despre „preot-astronom-mecanică”.

Ceasul Astrolabium Galileo Galilei are trei secvențe de poveste:

1. Ceasul Farnese Planisphère 2. Ceasul Türler și 3. Ceasul modern Galileo Galilei. 1. Ceasul Farnese Planisphère, mai bine cunoscut sub numele de „Parma Planisphère” datorită originilor sale, a fost comandat la începutul secolului al 18-lea de la ceasornicarul și matematicianul italian Bernardo Facini de către ducesa Farnese de Parma (familie care a dat și un Papă), care dorea un obiect mecanic unic în frumusețea și complexitatea sa tehnică.

La acea vreme, ceasul Parma Planisphère era unul dintre cele mai complicate ceasuri existente, datorită numărului de citiri temporale și astronomice pe care le putea da. Acesta a furnizat 24 de indicații diferite, inclusiv minute și ore astronomice; orele de răsărit și apus, care ar putea fi reglate în funcție de diferite latitudini; și eclipsele solare și lunare, pentru a numi doar câteva.

În 1902, Papa Leon al XIII-lea a comandat companiei Hausmann & Co. să restaureze ceasul, aflat în custodia Bibliotecii Muzeu de la Vatican. 30 de tehnicieni experți au lucrat timp de trei ani pentru a repara mișcările complicate ale mecanismului, reproiectând fiecare piesă și construind componentele lipsă de la zero.

După mai mult de 80 de ani, piesa confecționată din lemn avea nevoie de o revizie. Domnul Oechslin,  ucenic al maestrului ceasornicar Jörg Spöring a sosit la Roma. Munca sa – care i-a cerut să demonteze aproape 1.000 de piese, apoi să le repare și să le reasambleze – a devenit subiectul unei teze din 1983 care i-a adus un doctorat în filosofie și științe naturale în domeniul fizicii teoretice de la Universitatea din Berna. Efortul l-a consacrat la frageda vârstă de 39 de ani, ca o eminență cenușie în domeniul ceasurilor.

2. Ceasul Türler (Astrolab)

Ceasul a fost comandat de Franz Türler (ceasornicar și dealer de ceasuri) în 1981 (realizarea lui a durat 5 ani), când a decis să-și îndeplinească visul unui ceas unic, care să ofere modelul perfect, în timp real al cosmosului. Ceasul a fost dezvoltat de Dr. Ludwig Oechslin, al treilea membru al echipei care a realizat capodopera fiind Jörg Spöring, maestrul ceasornicar sub îndrumarea căruia Oechslin a studiat cu ani în urmă.

Ceasul are o înălțime de 2,2 metri. Conține 1,2 tone de alamă și 251 roți pe 155 de pinioane fiind alimentat cu energie de la panourile solare de pe acoperișul magazinului Türler.

Ceasul conține cinci „stații”: În partea de sus a ceasului este globul, care reprezintă Pământul. Sub glob sunt celelalte patru stații, câte una pe fiecare parte a ceasului. Prima este o reprezentare a orașului Zurich unde sunt arătate răsăritul și apusul soarelui și lunii peste oraș.

Stația următoare este un ceas calendaristic tradițional care arată secundele, minutele, orele, data, luna, anul, secolul și mileniul, cu toți anii bisecți ai calendarului gregorian, contabilizați.

Următoarea stație este Telurul. Aici, mișcările pământului, lunii și soarelui sunt prezentate în trei dimensiuni, sincrone cu realitatea.

Stația finală este Planetariul, care descrie cele nouă planete ale sistemului solar în orbitele lor în jurul soarelui. Mercur are nevoie de doar 87 de zile pentru a face o revoluție, în timp ce Pluto are nevoie de 247 de ani…..

3. Rolf Schnyder, care tocmai preluase funcția de CEO al Ulysse Nardin (una dintre manufacturile prestigioase elvețiene), văzând ceasul Astrolab Türler, a întrebat dacă ar putea fi transformat într-un ceas de mână(?).

Și Oechslin a răspuns provocării: -„Da!”  

Fundamental pentru realizarea proiectului, a fost analiza asupra ceasului Farnese din Muzeul Vaticanului, care folosește mai multe niveluri de angrenaj planetar epiciclic.

Astfel a luat naștere primul Astrolabium, denumit Galileo Galilei, în memoria ilustrului părinte – printre altele, al Astronomiei moderne, de purtat la încheietura mâinii, care are o mișcare bazată în întregime pe epicicluri aratând poziția soarelui, a lunii și a stelelor pe cer, la un moment dat. Îndică răsăritul și apusul soarelui, fazele lunii, eclipsele solare și lunare, luna și ziua săptămânii, zodiile. Are caracteristici de perpetual calendar, putând fi calculate datele lunii și anul.

Datorită muncii meticuloase asupra mecanicii ceasului, a fost obținută o precizie incredibilă a complicațiilor ceasului (baza computațională a mecanismului Astrolab duce la o eroare de o zi după 144.000 de ani – incredibil, dar adevărat!).

Toate acestea într-o carcasă de 40 mm cu o grosime de 12,8 mm. O realizare fenomenală.

Și încă o data dictonul: „Ceasul este cultură”, își găsește pe deplin justificarea!

Sursa:A.V.H.  Album The 12th Art

(Va urma)

Disclaimer: Informațiile prezentate în acest articol sunt preluate din surse publice iar la redactarea textului s-a utilizat inteligența artificială. În cazul în care sesizați erori sau neconcordanțe, vă rugăm să ne scrieți la [email protected]