Petrutza Petruta: Ca un „Buni zori!”

Era 14 august
Ajunul zilei în care Fecioara Maria a adormit,
Atunci poetul pe lume a venit,
Strigătul care-i anunța apariția în această lume în grădină s-a auzit
Ca un „Buni zori!”, lume ține-te bine, am venit!
În vremurile de început, în Rai,
Eva obosită de așa mult alergat
S-a așezat pe o piatră și lui Adam i-a strigat:
„Fii blând bărbatul meu cel dintâi pe care îl plăcui
Eu, îți dau cheia cu care tu ușa raiului în doi descui!”
Degetele cuvintelor lui au mângâiat Eva de atunci
Și după aceea toate Evele pe care le-a iubit dar nu le-a dăruit tuturor prunci.
Eva mamă și Adam tatăl, părinți ai celui în august născut
Au deschis cu bucurie ușile unei lumi în care pruncul lor a crescut
Fără neliniști iar mândrul soarele era al băiatului scut.
În acele vremuri copiii erau aduși de cocori în locurile știute doar de femei,
Borta amiezii nu purta în ea șobolani, nu era inventată arma pizmei,
Iar ura nu devenise un crocodil nărăvaș care sfâșie continente.
Oamenii de atunci priveau oamenii în față, nu în celulare inteligente
Inventate mai târziu pentru a-i prinde pe copii în carcase transparente.
Era frumos în epoca de piatră a melancoliei
În care copiii citeau povești și se jucau pe ulița copilăriei,
Iar odăile chiar dacă nu erau mari penthouse-uri
Se chemau mereu acasă și erau cele mai iubite locuri.
E primăvară în februarie
Iar căldura zilei de ieri topea țurțurii fără a produce vreo avarie
Vieților noastre care astăzi sunt cusute cu roșul
Unui prezent pe care ni l-a pregătit Universul
Și ni l-a aruncat în viață așa cum o armă aruncă glonțul
Care într-un final deși sfârtecă e acoperit de pământul
Unei lumi care nu așteaptă neantul sfârșitului
Și desenează cu toate forțele ei fluturii, florile și iarba viitorului.