Cel mai tare exercitiu de memorie sau cum scapi de pierderile de memorie

          Pierderile de memorie nu au nici o legatura cu inaintarea in varsta, atenționează musictherapy.ro

Pierderile de memorie conform propriului meu studiu pe 1800 de clienti tin de fuga de sine prin: sedentarism, respiratie defectuoasa si lipsa vizualizarii in procesele cognitive.

Distribuie prietenilor

O clienta dupa ce a lucrat cu mine, iti scrie:

“Sunt mamica unei fetite de 8 ani. Am 38 de ani si lucrez intr-o corporatie pe contabilitate.

Am muncit mult ca sa ajung in varful companiei si multumesc si astazi (companiei) pentru ca m-a angajat acum 15 ani si mi-a oferit o jungla ca sa ma dezvolt.

Consider corporatia o jungla pentru ca in cadrul ei, presiunea fiind atat de mare, prin task-uri si barfa, fiecare uita de partea umana si cauta sa supravietuiasca lovindu-si colegul sau scufundandu-se in munca. Aici am dat cu capul de realitate, aici m-am maturizat si tot aici am reusit sa-mi fac o cariera.Sau cel putin asa credeam…

La Robert am venit pentru o durere de spate si pentru cateva diagnostice date de medici: scolioza pe vertebrele toracale, lordoza lombara si  lordoza cervicala.

Workshop-ul de 2 zile al lui Robert mi-a oferit niste informatii care mi-au dat speranta ca orice problema poate fi rezolvata, insa eu nu realizam ca e si despre mine. Eu ma bucuram pentru altii si inca nu faceam legatura cu mine.

Prima sedinta din follow-up dupa workshop a fost ca si o intalnire cu un extraterestru. Prea calm pentru zilele noastre. Prea tanar ca sa stie atatea. Si informatiile si exercitiile au fost atat de simple incat m-am suspectat initial de prostie.

Pe urma eu ii vorbeam de diagnosticele mele si el-pe un ton caaalm si raaaar- imi spunea ca nu prea il intereseaza caci oricum vom recladi corpul meu de la zero…

Pe atunci mi-ar fi placut sa ma asculte si eventual sa planga cu mine-cam asta era in capul meu-dar el mi-a zis ca il ingrijoreaza doar: placerea mea de a vorbi despre problemele mele, viteza cu care merg si viteza cu care vorbesc.

Am ramas muta…

Dupa cateva minute l-am intrebat ce nu e ok la viteza mea si raspunsul lui m-a lovit in stomac:<pentru ca fugi de tine>

Am inghitit in sec si l-am intrebat din nou: si de ce e atat de grav ca fug de mine? Mi-a raspuns direct:<pentru ca o sa-ti pierzi memoria.>

Si raspunsurile lui m-au muiat de tot pentru ca eu ii spuneam de durerile mele de spate, iar el fara sa-i spun nimic de problemele mele de memorie, el ma intreba pe urma : <cat de des iti pierzi memoria?>Zi si tu…

Si sa stii ca imi pierdeam memoria foarte des acum 5 luni si am descoperit atunci in mine ca acesta era motivul pentru care am venit la el si acesta era si motivul pentru care voiam sa lucrez cu el.

Atunci mi-a dat seama ca omul acesta citeste in oameni. Pare indiferent, simuleaza cand intr-o directie, cand in alta, lasa uneori atat de mult garda jos ca tu sa musti si se duce glont in directia in care ai vreo nevoie.
Pentru mine e fascinant cat e de empatic si de expresiv. Practic intelegi din expresia fetei lui.

.JDin momentul acela am devenit-cred- cel mai cuminte client al lui. Pana la urmatoarea sedinta…

Si ne-am pus amandoi in fata unei oglinzi mari si el a inceput sa se dezintegreze: si-a tuguiat fundul, apoi i-a iesit in evidenta o burta imensa, spatele s-a cocosat si gatul s-a dus mult in fata, scazandu-i si inaltimea. Si pe urma mi-a zis: <incerc sa-ti imit cat mai précis postura ta>.

M-am uitat contrariata si cu sila la postura lui- noua- si cand m-am uitat in oglinda, m-am speriat: m-am vazut pe mine! Eram cu burta in afara, cu fundul tuguiat , cocosata si cu capul inainte si privirea in jos.

Mi-a zis : <hai sa-ti aranjam postura>
Si explicandu-mi muschii responsabili pentru postura lui corecta si apoi deformata, a inceput sa-mi aranjeze coloana si toata postura corpului: bazinul mai in fata, umerii mai in spate, pieptul mai inainte si axa corpului mai inclinata.

Am ramas masca: in 10 minute au disparut 2 lordoze si 1 scolioza. ( tin sa amintesc ca eu am mai facut kinetoterapie si am mai vizitat niste medici…) Apoi ne-am apucat sa intarim noua postura prin exercitii.

Experienta cea mai tare a fost cand am invatat sa respir correct: 
Cum sa respir correct pana sa-l intalnesc pe Robert, daca eu tineam umerii in fata, spatele meu era scoliozat si lordozat, incat plamanii nu aveau loc sa se desfasoare?

Stii ce s-a intamplat?

Schimbandu-mi-se respiratia in bine am inceput sa vorbesc mai rar, nu mai turuiam cuvintele in disperarea mea inconstienta dupa aer. Alergau inainte cuvintele de parca le biciuiam; nu eram inteleasa si auzeam tot timpul: <Poftim? Mai repeti o data?>

Am invatat sa fac raport, sa observ, sa ascult, sa inteleg. Am timp sa vizualizez ceea ce vorbesc si nu simt ca mai am problem de memorie.

O! stai sa-ti zic faza cu mersul pe strada.

A stat Robert in spatele meu pe strada sa ma supravegheze cand merg, cu atentionari pentru calcatul pe varf, cu bazinul sub corp si inclinata. Imi facea poze si ma filma ca sa-mi arate pe urma ce se inregistrase, ca sa-mi scoata din cap impresiile mele ca lumea s-ar fi oprit din treburile lor ca sa se uite la mine.

Ce crezi ca se vedea pe inregistrarile lui?

O fata care merge drept, elegant si se bucura de detaliile din jur.

Crezi ca a intors careva capul sa-mi arunce macar un zambet? 
Nici macar o privire. Totul era in capul meu.

Si asa m-am vindecat si de o serie de convingeri limitative si de timiditatea excesiva.

Pe urma am invatat in alte sedinte sa merg in reluare. Eu tot timpul am dat sa ma grabesc si bineinteles, sa fug pe geam din cabinet, insa Robert alaturi de mine, se misca atat de rar, de parca aveam impresia ca imi face in ciuda. Dar o facea doar ca sa ma ambitionez si sa nu renunt la exercitiu.

Fiecare sedinta individuala pentru mine a fost captivanta si emotionanta.

Am mai vorbit si cu ceilalti clienti ai lui, intalnindu-ma pe hol in follow-up si schimband impresii, am constatat ca unii il vedeau ca pe un maestru si altii l-ar fi impuscat.

Intrebandu-I pe cei din urma pe ce motivatie , imi raspundeau ca Robert le atinge punctele care dor. Si speriata ii intrebam de ce continua sa lucreze cu el , imi raspundeau ca simt ca evolueaza si ca realizeaza ca orice iesire dintr-o zona de confort e lipsita de confort.

Cum sunt acum?

Sunt calma si am o mare placere sa vorbesc cu oamenii, exersandu-mi noile deprinderi; simt ca ma ingadui cu usurinta si e foarte multa liniste in mine.
Da. 
E liniste.

Va pup si spor in toate, 
F.

Ca si concluzii:

  1. Corpul doare pentru ca fugi de el. Functionand pe repede inainte, tu iesi din schema si nu ai cum sa te vezi pe tine.
  2. Mergand repede, alergi prin viata.Pierzi calatoria, pierzi detaliile si fugi de tine.
  3. 3.Cand corpul doare, scade pofta de viatapentru ca e greu de trait in durere si inconstient nu mai vrei sa traiesti si nu mai vrei sa respiri. Surpriza e ca totul se intampla inconstient.
  4. 4.Daca nu poti sa respiri, ritmul respirator devine din ce in ce mai alert. Ritmul respirator influenteaza ritmul gandurilor, la randul lui acesta devenind din ce in ce mai alert. Astfel gandurile noi sunt de o calitate indoielnica sau din ce in ce mai negative, prin superficialitate. Aici nu mai ai rabdare cu tine.
  5. Cand fugi de tine, incep problemele de memorie.
  6. Pe de o parte daca nu ai detalii nu ai cum sa memorezi si pe de alta parte nu vrei sa memorezi (sau sa respiri ) ceva ce e neplacut in viata ta. Si atunci pe 2 fronturi slabesti memoria.

Ce poti sa faci?

In primul rand verifica-ti rabdarea; e un exercitiu fantastic si de putere.

Cum sa-ti verifici rabdarea prin putere?

Fa ceva in reluare, incet sau cu incetinitorul.

Exercitiu:

Retrage-te intr-un spatiu in care sa stai singur si concentreaza-te sa mergi sau sa inaintezi milimetric doar cu degetele de la picioare.

Pui presiune pe degetul mare de la picior, eliberand calcaiul de presiunea greutatii corpului. Apoi strangi degetele de la picioare si pe urma le relaxezi . Repeti acest proces la piciorul stang, apoi la piciorul drept si din nou la cel drept si tot asa.

Practic te deplasezi ca melcul.

Atentie! Nu te grabi sa faci trecerea de la un picior la altul.
Primele minute vor fi dificile dar daca tu treci pragul celor 5 minute, se asterne linistea in corp si in minte (mintea ocupandu-se doar de miscarea degetelor).

 

Cu drag,
Robert George Buliga