Îndrăgostit de firul ierbii
Subțire, fraged și duios,
De salcia mereu pletoasă
Privind cu mâțișorii-n jos,

Îndrăgostit de-amurg și lună,
De mersul prin păduri pe jos,
De tine, Narcis, în fântână,
Care te vezi, ca zeu, frumos,

Dar toate se scufundă, toate
Când ea, femeia-n vis răsare
Și-apoi aievea, demon tandru,
Cu răsfățata-i nepăsare,

Iar pofta ei râvnind dezmățuri,
Goală, splendidă arătare,
Învinge tot și fir de iarbă
Și-apus sau răsărit de soare.

Femeia, ce surâs cucernic,
Călugăriță-n cel pustiu
Scoate din tine foc și pară
Și mort de-ai fi, te face viu.

Ea, pofticioasă și nebună,
Ea, inventivă și perversă
Femeia, unic dar al lumii,
Între păcat și rai, traversă.

Adus în paturile-i ample
Face din tine suplă strună
Și când te-a stors de nemurire
Încet pe brațele-i te-adună.

Îndrăgostit suav de iarbă,
Prea visător sub alizee,
Descoperi patima iubirii
Doar când o ai, demon-femeie.
Lucian Avramescu, 18 decembrie 2016, Sângeru