– Dăm legătura corespondentului nostru din Teleorman, care ne va relata cum decurge un târg tradiţional pur românesc în mediul rural, numit și Stămărie. Gogule, mă auzi ? 
– Da, te aud. Ascultătorii postului de radio “Bâlciul deșertăciunilor” trebuie să știe că, anul acesta, din raţiuni pur economice, Guvernul a decis să facă “punte” între Stămăria Mare și a Mică, rezultând aceeași Mărie cu altă pălărie. 
– Sunt mulţi votanţi? Este și soare? 
– Mulţi rău. Căldura-i mare. Eu sunt în slip, iar lângă mine e o doamnă în colanţi. 
– Zi-mi de gagică ! 
– E blondă și cam mititică. Încerc un dialog cu ea… Domniţă, aţi cumpărat “Bilete de Papagal”. Citiţi mult ? Aţi răsfoit și Madame Bovary ? 
– Da ce mă, eu sunt premier incult? Știu și despre “Haplea”, „Fram, ursul polar” și „Capra cu douăzeci de milioane de iezi”. 
– Aaaa, avem onoarea de-a sta de vorbă cu Viorica, nelipsită din “Bâlciul deșertăciunilor”. Doamnă, ce scrie pe bileţelul pe care vi l-a extras papagalul? Că trecutul și prezentul îl știm. Avem și noi, are și ţara asta, cât de cât, un viitor ? 
– Ia-o ușor, copile! Îl faci pe Liviu papagal ? Nu ţi-e rușine?
– Gogule, nu se mai aude nimic. Ești bruiat sau ai nimerit în vreo ambuscadă ? 
– Sunt lângă o fiinţă ce are o chitară fără corzi în mână, dar nu e semnal în zonă. Făptura stă la umbră, rezemată de o stâncă. D-aia e semnal de zici că e batista pusă pe ţambal. 
– Stâncă la șes? Gogule, tu ai băut ceva ?

– Șesul sub stâncă, depinde cum o iei. Deci, dragi ascultători, vorbim despre Iohannis. Stă precum Sfinxul și se uită -n zare, doar- doar o zări vreo casă de vânzare. Iar Orban, omul cu chitara, nici el nu știe ce vrea de la viaţă ! 
– Dă-i un bănuţ lui Orban și o ţuvlică, să-și afle rostul pe pământ. Cu președintele se poate discuta ? 
– Se poate, dar până scoate-o vorbă vine Boboteaza. Mă duc la ringhișpil. La comedie. În policioare sunt multe gagici și flăcăiandri ce-n lanţuri se dau. 
– Uau ! Pe cine vezi în aer ? 
– Nu văd pe nimeni, îmi intră soarele-n ochi. Dar le cunosc după chiţăit. Una-i Olguţa, alta este Firea. Iar diametral opus stă Androneasca. 
– Ringhișpilul e pornit ? Nu ? Poţi vreo trei vorbe să smulgi de la ele ? 
– Doamna Firea, vă daţi în lanţuri ? 
– Bă, tu ești nesimţit ? Iar îmi aduci aminte de Codruţa ? Gata, s-a terminat cu ea. Îţi poate confirma chiar și Olguţa.
– Gogule, lasă gagicile în pace, că nu ești Tăriceanu. Ia zi, e și Daea e pe-acolo ? 
– Evident. Vinde castraveţi la grădinarii vecini, bulgari. 
– Are vânzare? 
– N-are, că ăia s-au trezit mai înaintea noastră. Nu mai știu de glumă. 
– Mai sunt, precum pe vremuri, în iarmaroace, linguri de lemn, străchini, cărucioare sau ulcioare ? ? 
– Evident că da. Mai ales ulcioare. Ulcioare care merg de ani și ani la apă. Și niciodată nu se sparg, și niciodată nu crapă. Uite, o văd pe Carmen Dan dându-se-n bărci, în faţa naţiunii. 
– Ia zi, dar oalele, oalele în capul cui se sparg ? 
– În capul ălor douăzeci de milioane de iezi, de care mi-a zis doamna Viorica. 
– Oameni care să ne veselească tristeţea sunt pe-acolo ? 
– E unul, August Prostul, dac-ai auzit de el, de prin povești. 
– Gogule, ascultă aici: August Prostul nu e prost. E doar de mămăligă. Uneori, e chiar nerod. Ba chiar netot, de râd de el copiii. El în tot ce face are un rost: împarte veselie. Până la urmă, rostul nostru este să fim pe post de August Prostul. 
– Aici iarmarocul “Bâlciul deșertăciunilor”. Sau „O ţară tristă, plină de humor”. Terminat transmisiunea. 
Spre apă, merge, nestingherit, de treizeci de ani, același ulcior.

Din Ziarul Prahova.ro