A.M. Press
Ultimele stiri din Romania!

Florin Tănăsescu: O mână de corbi, o ţară de orbi!

0 202

 


APRECIAZA ARTICOLUL !

Istoria românilor se termină cu Orbirea. Fiindcă erau câțiva corbi care întunecau cerul. Soarele nu se vedea. Iar dacă vreunul dintre pământeni îl zărea, dincolo de nori, i se înmâna, pe semnătură și cu ștampilă, imediat, bastonul…
– Bastonul de mareșal, să înțeleg ?
– Nu, aici era problema. Bastonul de orb. Nu era ca-n proverbe, nu era ca-n alte părți. Adică, fiecare român să poarte bastonul de mareșal în paporniță. Sau măcar un gram de speranță în raniță. De altfel, nici el, ca pământean, nu îndrăznea să deschidă ochii prea mult. Unii se prezentau de bună voie la “ Evidența populației” și declarau, pe propria răspundere, că nu văd. Cu procură, puteau obține și pentru rude bastonul de orb. Gratis !
Și țara în care bâjbâia cel care avea nevăzătorul cum se numea ?
– Orbirea. Deși pe hartă scria România.
Nu te- amăgi, băiete, nu mai citea nimeni pe Ispirescu, Creangă, Eminescu. Deci, nici pe Andersen. Și nici “Orbirea”. Doar erau orbi… Deci, nu te mira că nimeni nu striga “ Împărații sunt goi”. Cum să-ți zic eu ție, fiecare se ferea ca nu cumva să se observe că el, totuși, vedea ceva.
– Corect este “Împăratul e gol !”.
– Da, însă în țara în care domnea Orbirea erau mai mulți împărați. Adică, mai mulți corbi și chiar mai multe ciori. Era concurență pe post, care să umbrească și mai tare pământul. Erau corbi – miniștri, corbi – secretari de stat, corbi – parlamentari, corbi – coțcari. Iar ciorile ciuguleau firimiturile corbilor. Cât despre vulturi, dacă mă întrebi, erau pe cale de dispariție. De-aia se înmulțiseră nu doar găinile, ci și gâștele.
– Dar gâștele parcă salvaseră, cândva, Roma …
– Știi cum se zice: asta nu le-a făcut mai deștepte sau mai înțelepte. Deci, nici gâștele nu puteau salva România !
– Bieții nevăzători cum nimereau la ghișee, la plătit de impozite, la plătit de acatiste pentru cei duși ?
– Se dădea, e-adevărat, câte-o dezlegare de la corbul sau cioara de sus. Să-ți dau un exemplu: în ziua de votare. Atunci, li se confiscau bastoanele și erau duși cu autocarul la secția de votare. Atunci vedeau, dar tot degeaba. Puneau degetul – pardon ștampila – pe corbul sau cioara cu pricina. După aia, li se dădea-napoi bastonul alb.
– Aveau și ei vreun sindicat, ceva , acolo, să le arate o rază de lumină ?
– Aveau, dar ce folos ? Șefii acestora erau și ei un fel de corbi. Definiția corectă era semic-corb.
– Ce nație de zburătoare mai e și asta?
– Semi- corbul făcea naveta între muritori și croncănitori. Stătea trei zile în văzduh, la masă, la taclale cu zburătorii, apoi trecea, razant, pe lângă chiori. Ziceau „Da, se rezolvă”, dar totul rămânea la fel.
– Povestea cu corb la corb nu-și scoate ochii era adevărată în țara aia, pe care-o numești “ Orbirea” ?
– Adevărată, ce-i drept, și nu-i păcat! Mai exista câte-o excepție care confirma regula. Deci, mai cădea câte un corb sau cioară pe pământ. Atât. Nimic mai mult. Știi cum se zice, cu o floare nu se face primăvară–n țară.
– Eu cum de văd acum ? Eu cum pot să citesc ce scrie Andersen, că “Împăratul e gol”?
Noi nu trăim acolo unde domnește Orbirea. Am plecat atunci când începuseși să devii miop.
– Câți corbi sunt și câți orbi mai sunt pe-acolo ?
Milioane cu bastoane albe și câteva sute – poate o mie – de corbi.
Acolo, unde până şi luna se zgârcește să-și mai irosească lumina.

Publicat de Ziarul Prahova.ro

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More