• Home
  • De la prieteni
  • Geta Sandu: Buni zori, maestre! Merită să nu uităm că respirăm, că putem să mai facem ceva

Geta Sandu: Buni zori, maestre! Merită să nu uităm că respirăm, că putem să mai facem ceva

geta sandu 2

Buni zori, maestre! Eu și mulți avem degete dar nu știm a scrie așa frumos cum ați făcut-o mereu dumneavoastră. Eu am degete, dar nu sunt încărcată cu atâtea amintiri câte aveți și ați avut dumneavoastră.

Am degete, însă cuvintele scrise nu sunt la fel de melodioase, tandre, uneori ascuțite sau sculptate cu iuțeala minții cum ne-ați obișnuit , drag poet! În sinceritatea mea, cu ea pe buze nu pot să vă mint, nu sunt persoana care îmi place minciuna, o urăsc, ca și moartea. Deci sinceră cum sunt vă zic…. am bănuit că degetele se retrag spre odihnă. Au obosit și ele, maestre.

Tot scriind cu ele ușor și delicat, literele pe clapele articolelor, adevăruri, poezii, amintiri, politică, partitura închide cartea. Nu vreți, nu doriți, v-ați opus cu toată făptură și ambiția omului care a iubit meseria ca și viața lui. E de înțeles, de acceptat, și de acomodat cu această stare tulburătoare pe care noi o acceptam cu multe lacrimi. Sunt reci, maestre. Sunt sărate de supărare că nu vă putem ajuta.

Eu iubesc și stimez persoana dumneavoastră. Acest lucru, nu că ați văzut în comentariile mele un mic „zvâc” de talent pentru că eu știu că e departe talentul meu de a fi meritat acest lucru, dar nu pot să zic că nu mi-a plăcut. Eu am văzut în dumneavoastră omul care mi-a dat un pic de curaj, chiar dacă postam apoi pe pagina mea articolele pe care dumneavoastră le găseați interesante în exprimare și vedeam ca nu am multe aprecieri. Așa însă am văzut de invidia unor prieteni (deși le-o cunoșteam) așa am văzut și pentru a mia oară am rămas la impresia că prietenii nu sunt ceea ce par, sunt după cum ii cunoști. Eiii, cam așa! Sub lacrimi scriind acum rămâne ca timpul să țină cu noi. Să vă găsesc sănătos, chiar dacă sunteți doar ascultător. Ochii vorbesc și ei, ochii șoptesc și strălucesc chiar dacă Dumnezeu ne dă lacrimi.

Vă îmbrățișez cu toată forța și dacă simțiți tristețea pe care o simt acum, vă rog, haideți să ne înveselim un pic aducandu-vă aminte că mai aveți multe de făcut. Visul nu e terminat. De scris o să ne scrie doamna Giorgiana și Luciana. Fiți mândru de ele, profesorul pe care încă îl au alături a fost cu adevărat maestru și magician, a predat bine ștafeta! Sunteți și veți rămâne în inimile noastre mereu, noi toți cei din zorii dimineții vă iubim cu adevărat. Haideți să ne bucuram de ziua de azi!

Merită să nu uităm că respiram, că putem să mai facem ceva, că în fața celor ce ne iubesc suntem pentru ei cel mai frumos dar, merită să crezi, să sperăm, haideti să meritam toate astea!

Parteneri