adun zăpada acestei ierni,
zăpada iernilor de altădată,
zăpezile copilăriei,
care-mi păreau fierbinți

adun cioburile
cuvintelor care-au durut,
cioburile cuvintelor
care fericită m-au făcut

adun săruturile primite,
cele dorite
și cele închipuite

adun amintirile morților
pe care i-am iubit,
și amintirile viilor
care livada cu îngeri
au înflorit

pe toate le adun,
fragmente ale existenței mele,
iar dragostea lor
îmi despică ființa,
în deșertul pustiu
mă aruncă
și nimeni nu răspunde,
doar faima singurătății
geme stăpână
în liniștea sfântă