Începem să pricepem câte ceva,
Școlile s-au deschis azi ca niște cărți de citire,
Sau ca niște operații pe cord deschis

Preotul tânăr ține o slujbă lungă și plicticoasă,
Apoi vorbește din amvonul treptelor școlii și toți îl ascultă,
Discursul lui e strălucit
Ceea ce-mi amintește de bunicul său, Titi Moșneanu, care-mi era unchi,
Excelent vorbitor și-un înțelept plin de farmec

Începutul școlii e un început de lunecare pe valuri,
Când naufragiu, când descoperirea unui pământ neștiut,
Elevul e un Columb zilnic, norocos uneori, ghinionist adesea

Directorul Dinoiu, dascăl luminat de opaițul unei răspunderi,
(La lumina lămpii citit-am eu clasicii)
Mă laudă, dincolo de scenariul deschiderii școlare,
Ca primul fost elev al acestei școli, cel ce a făcut Sângeru cunoscut,
Sângeru e încă necunoscut, domnule director, care m-ai decretat
Cetățeanul numărul unu al satului,
Amândoi mai avem de trudit,
Tu fabricând elevi străluciți, eu cu producția mea de iluzii

O dăscăliță se uită la mine cu umărul
Și înțeleg că nu mă suportă din nou,
Pe chip ura i s-a așezat splendid ca un desen al soțului,
Viața merge mai departe,
Dușmănia merge mai departe,
Așa cum deschiderile de an școlar vor avea
Partea lor de lumină și grămada lor de întuneric.

Școlile și-au deschis ca pe niște abecedare porțile
Pe Bobaru, pădurea se vede verde încă,
Polițiștii păzesc școala de violatori,
Luna vă răsări diseară din nou
Fiindcă luna își face disciplinat datoria de astru secund,
Satelit al unui univers depășit de neputințele lui

(Lucian Avramescu, 12 septembrie 2016, Sângeru)