AM Press Logo
Muzeul Pietrei

Luminița Zaharia: „Acronimele lui Pascal”

 

Motto cîntat:
Pascal, Pascal, un prinț alb pe cal
(melodia se va închega singură, în timpul citirii)
Pascal, Pascal, un blanc prince sur un cheval
Pascal, Pascal,… Pascal, of course, a white prince on a horse

****

Nu l-am visat niciodată pe Pascal, metempsihotul de serviciu nu mi-a dat de știre, ocheanul făcea pe nebunul și se întorcea de fiecare dată spre mine, de parcă eram eu buricul pămîntului, centrul universului, feblețea de necontestat a bunului Creator!
Nici măcar nu mi s-a citit în cărți despre Pascal, instinctul feminin, chiar așa adormit frumos de o sută de ani, nu a tresărit, pentru că, se știe, nimic nu e mai greu de ucis 7 (dintr-o lovitură) pe lume decît instinctul feminin!
Nu a plouat cu broaște, nu s-au întors frații Grimm în mormînt, cioara de la geamul meu (cu pui cu tot), pe care îmi propun în fiecare dimineață să o împușc, fiindcă mă trezește înainte să sune ceasul, nu a croncănit premonitoriu, deși se spune că e cea mai deșteaptă pasăre din cîte
s-au văzut. Și, apropo de ceas – nici orologiul biologic, de mare impact în viața mea, conștiincios foc, nu și-a făcut treaba, trompetele nu au sunat, artificiile, nici ele, nu s-au dat mari în toată splendoarea pe cerul vieții mele de femeie surogat.
La meteo ciclonii stăteau cuminți, vîntoasele nu-și exersau mendrele prin habitat, nici ploaie mare, nici cod roșu de soare, Busu (un meteo-crainic la modă care, nu știu de ce, la prezentarea timpului probabil ne dădea să rezolvăm probleme de logică și perspicacitate) nu m-a încuiat cu nimic, nu mi-a zgîndărit iscuțimea minții – dimpotrivă, a spus o problemuță ușoară, la care se aplica metoda segmentelor, învățată în clasa a șasea, cu Didina și Terente frați, ea primește de trei ori mai multe bomboane decît el, bla, bla – de parcă nu se știe de cînd lumea că femeile sunt mai egale!
În ziua aceea de iulie nici frunzele nu tremurau pe crengi, nici apa rece nu era oprită de primărie, nici norii nu întrupau forme misterioase, prevestitoare de ceva. O zi ca oricare alta pentru un om ca oricare altul, prins în angrenaj/ atelaj/ plictiso-sevraj – respectiv eu. Ce s-o mai lungesc în acest prolog lamentabil, pseudo-umoristic de doi bani, cînd voi vreți direct la punctul culminant, pe criza asta! Scriitorii nu mai au timp să scrie, cititorii să citească sau criticii să-i mazilească pe toți. E liniște și pace în lumea literelor, cifrele, terne și previzibile cum sunt, dețin puterea acum! Ca să le fac în necaz, pretind că nu știu exact ce zi din iulie era.
Eu (ei uite, da, îmi permit un mic egocentrism, încep propoziția chiar cu mine!) sunt, dacă nu știați, regina neîncoronată a procrastinării. Las’ că spăl mîine vasele, mîine îmi iau medicamentele de dormit, mîine cercetez, măcar din curtoazie, ce mai face viața mea. Și nu știu de ce mîinele ăsta se tot duce înainte și nu pot să-l prind, mă trezesc mereu, întrebînd în jur, că e tot azi în calendarele lumii, chiar și în cel aztec.
Concetățenii zic că sunt ciudată, că nu vorbesc și eu ca toți oamenii, trebuie să îmbîrlig cuvintele așa, fără să spun nimic esențial sau captivant. Mai bine se duc la un film de Woody Allen, cică!
Așa cum a apărut și Pascal în viața mea, așa vă arunc și eu acum, hodoronc-tronc, zdrang, poc etcetera, punctul culminant. Nu, nu e răzbunare, nu e plată cu aceeași monedă mereu fără cap, doar cu pajură care se prăpădește de rîs privind rasa umană atît de ușor de subjugat.
Punct culminant: Pascal, Pascal, un prinț alb pe cal, a apărut. În realitate, a năvălit, rupînd scena în două, în trei, în cîte cîți vrei. Reflectoarele s-au prăbușit, au luat foc instant, fumul mă împiedica să-l văd bine pe Pascal, dar am știut după bătăile inimii și cine e, și cum îl cheamă, cît poartă la pantof și din ce țară inimaginabilă vine.

(fragment din „Page under Construction” – vol. „Acronimele lui Pascal”)

Powered by VA Labs
© 1991- 2024 Agenția de Presă A.M. Press. Toate drepturile rezervate!