Luminita Zaharia: anul în care nu am scris nimic

 

într-o zi incoloră
o poetă cu atestat mi-a spus
foarte de sus:
n-au ce să caute în poezie
expresii cum ar fi: celule stem
stufat de cucu-bau
cu hrişcă
poezia, dom’şoară, e ceva ce te mişcă
sau măcar te pişcă
de bombeu!
şi, după alte declamaţii
care-ncepeau ostentativ cu eu
m-a expulzat din centrifugă.
poeţii tremurau, lipiţi de pereţii curbaţi
se cramponau isterici să nu îşi piardă ritmul
iar eu rîdeam privindu-mi chipul
în ceaiul de trei fraţi pătaţi
şi mă jucam de-a monorimul
de-a nenea Odobleja cu feedback-ul lui
şi le puneam pofta în cui
cititorilor mei aplaudaci…

un an nu am mai scris nimic.
cuvintele copii săraci
s-au închis în turnul cu porumbei
să ştie doar ei
despre vise netranspuse!

Distribuie prietenilor

anul în care nu am scris nimic
de parcă nici nu fu se duse!

într-o zi colorată frumos
o voce foarte de jos
mi-a spus:
poezia e ca o crimă
în folosul umanităţii!
(găseşte o rimă
la asta, hai, poţi?!)
e ca şi cum
l-ai trimite pe Scaraoţchi pe lună
şi lumea va rămîne mai bună
şi toţi
oamenii mai puţin mafioţi…
hai, deschide fermoarul inimii – şi scrie!

– dacă îmi daţi o foaie de hîrtie…

(din Yeti)