A.M. Press
Ultimele stiri din Romania!

Marian Nazat: Gând de Ziua României

0 33

 

MOTTO:
„Mă tem de ziua în care cuvântul patrie sau republică nu va
mai putea fi scris decât încadrat între ghilimelele ridicolului.
Așa cum, în conștiința poporului, a ajuns să fie scris frumosul
idol și ideal democrație.”
I.D.Sîrbu

În ciuda zăludei și perfidei corectitudini politice de azi, n-am de gând să-mi înăbuș patriotismul sub lozincile globalismului deșănțat. Nu, nici pomeneală ! Voi rămâne până la moarte un român care-și iubește țara și limba mai presus de orice. Tata-mare m-a învățat demult, deși habar n-avea că o face, că neamul e totul. Neamul lui de robi ai pământului, talpa pe care se sprijinise România ca să devină Mare. Poate de aceea ochii i se umezeau ori de câte ori vorbea despre Rege, la care se rezuma întreaga sa istorie de țăran simplu. Mai târziu, manualele școlare și cărțile mi-au întărit rădăcinile de urmaș al vitejilor eroi Decebal, Ștefan cel Mare, Mihai Viteazul, Constantin Brâncoveanu, Vlad Țepeș și câți alții. Propaganda comunistă a exacerbat acest sentiment, însă, în comparație cu emascularea de românism de astăzi, era preferabilă cântarea pe tonalitățile înalte de atunci a obârșiei noastre părelnic providențiale.

De la o vreme, de când cu diktatele bruxelleze, atenți, exagerat de atenți!, să nu cumva să afectăm sensibilitățile altora, ne ferim ca dracu’ de tămâie să ne arătăm străinătății ca români, cu defecte și calități, ca fiece nație. Tancurile uniformizării instituționale și ale nimicirii conștiinței naționale ne-au strivit ca pe niște gândaci scârnavi, transformându-ne în europeni de mâna a treia… Așa că va trebui degrabă să ne recuperăm românismul, altminteri vom pieri în creuzetul multiculturalismului plănuit de păpușarii mondiali ai dezmembrării statale. Tocmai de aceea mă tem că, deocamdată, nu mai e posibilă scena povestită de Nikos Kazantzakis în Raport către El Greco: „Îndată ce m-a înscris la școală și m-a instalat, tata s-a îmbarcat pe un caiac și a plecat în taină spre Creta, la luptă. Uneori îmi trimitea câte un răvaș, scris pe un petic de hârtie care mirosea a praf de pușcă: «Îmi fac datoria, mă lupt cu turcii, și tu ai de luptat, ține-te bine și nu te lăsa momit de francezi, sunt niște câini la fel ca turcii. Nu uita că ești cretan și că mintea nu e a ta, ea aparține Cretei, ascute-ți mintea cât poți mai bine, ca într-o zi s-o pui în slujba eliberării Cretei. Dacă n-o poți ajuta cu arma, ajut-o cu mintea: e și asta o armă ca oricare alta. Înțelegi ce-ți poruncesc ? Spune-mi: Înțeleg !
Atât pentru azi, pentru mâine și pentru totdeauna. Să nu mă faci de râs !»”

Ehe, eliberarea României… Sper și mă rog să prind ziua destrămării odioasei Uniuni Europene, acest „funebru laborator al speciei umane” în măruntaiele căruia ne-am lăsat măcinați și umiliți. Da, fiindcă „locul României nu este alături de acest monstru hidos, în care popoarele consumatoriste, luate ostatice de politicienii corupți pentru a fi puse la dispoziția băncilor, a încheiat un ciclu morbid în care «ultra-liberalismul» postcapitalist, înaintea ultimei metamorfoze, precum un vierme malefic, își consumă gazdele cu moderație, pregătindu-se încet pentru o nouă ordine, un nou început… ultimul sfârșit.” Iar de va fi să apuc o asemenea clipă izbăvitoare, îmi voi anunța strămoșii răposați în felul părintelui marelui scriitor grec, părtaș, în 1898, la descătușarea Cretei: „Tata s-a oprit lângă un mormânt sărman, o moviliță boltită de pământ, cu o cruce de Iemn, cu numele șters de vreme. Tata și-a scos mantilia de pe cap, s-a aplecat deasupra mormântului, a scormonit cu unghiile și a făcut o scobitură în formă de pâlnie; și-a apropiat gura cât a putut mai mult și a strigat de trei ori cu glas din ce în ce mai tare, urlând, în cele din urmă:
– Tată, a venit ! Tată, a venit ! Tată, a venit !
A scos din buzunar o sticluță cu vin, I-a vărsat picătură cu picătură, așteptând de fiecare dată să o soarbă adâncul pământului. Apoi a sărit în picioare, și-a făcut cruce și s-a uitat Ia mine. Ochii îi străluceau.
– Ai auzit ? m-a întrebat el, gâtuit de emoție, ai auzit ?
Am rămas tăcut, nu auzisem nimic.
– N-ai auzit ? a continuat să zică tata, mânios. Oasele lui au trosnit.”
Și de nu va fi să fie, le poruncesc testamentar copiilor și nepoților mei să picure vinul dezrobirii în vatra străbunilor lor și să le strige că a venit ceasul astral al mântuirii României ! Ați înțeles ? Doamne, deja simt cum îmi trosnesc oasele!

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More