Ba aud, dar nu văd. Și văd, dar nu aud. Amândouă odată, în același timp, nu cred că s-ar reuși. Nu din partea lor, ca diriguitori ai acestei țări, ca mai-mari în luarea deciziilor, pentru ocrotirea și ajutarea acestor copii minunați. Greu când trebuie umblat la bani pentru folosul unei națiuni, foarte ușor însă când se face în și pentru interesul propriu, pentru vreo casă, vilă ori vacanțe, pentru deplasări de-aiurea fără nicio noimă, doar pentru „clătirea” privirii în îmbunătățirii funcției ochilor. Și tot nu văd. Și tot nu simt un zbucium continuu de copil în pregătirea pentru știință, pentru viață.

Nu mai vorbesc de coordonatorii lor, profesori dăruiți cu totul acestui crez de modelare și formarea unei generații de copii minunați. Bani? Da’ pentru ce bani, drăguță, pentru niște…„motorașe” acolo, pe care le poate construi oricine? Să mai spun că puterea de înțelegere a acestor „împărțitori” de …bani, ori mijloace materiale este invers proporțională cu funcția pe care, vremelnic, o ocupă? Sau că este direct proporțională cu indiferența, nepăsarea, de ce nu „capacitatea” lor de a percepe utilitatea acestor tipuri de concurs? Au obținut copiii aceștia minunați rezultatele deosebite fără nicio finanțare din partea statului, dar vă dați seama ce-ar fi obținut dacă era o finanțare pe măsura inteligenței, capacității și dorinței lor de afirmare?!

Cine să înțeleagă, cine să audă? Erau în vacanță „domnii” noștri conducători, erau în campanie electorală pentru a mai da un„ conducător” partidului (ce, la propunerea unui…se dorește unic!) care va mai închide un ochi la vreo nelegiuire, va mai acoperi cu scuze vreo „grindă”, vreo vilă, vreo domnișoară ajunsă „consilier”, ori vreun fiu ajuns „expert”.

Cine să audă, domnule Avramescu de zbuciumul acestor copii minunați, de orele de muncă, nopțile nedormite, de calcule, măsurători….și dorințe? Ei vor să arate că fosfor a existat pe aceste meleaguri de milenii, chiar dacă unii i-au mai dat foc și a ars inutil, dar el a existat, există și va mai exista cât vor exista marea cea mare și munții Carpați. Trebuie doar să fie înțeleși și ajutați. Cu felicitări la scara avionului, cu strângeri de mâini în aeroport, e greu să ți se mai contureze vreo dorință de participare, chiar dacă idei sunt, teme există și puterea de muncă e mare. Încurajarea cam lipsește, dar totuși, el, fosforul lucrează, e prezent și lucrează. Ar fi bine, corect, de dorit să lucreze pentru cei care i-au format, dar asta, doar cu vorbe, e mai greu.

Așa că, domnilor „finanțatori”, lăsați politica la o parte, ea vă subjugă, îneacă și dorința acestor copii minunați de a mai rămâne pe meleagurile natale, aveți demnitatea de a recunoaște că pentru știință, cultură, educație trebuie bani. Tot de bani este nevoie și pentru sănătate, știați? Iar tinerii aceștia minunați au făcut eforturi deosebite, necondiționat, pentru că știau că nu vor primi din partea statului nimic, dar măcar îngrijiți-vă de sănătatea, relaxarea lor după un astfel de efort.

Știu…trebuie bani, dar cum să iei banul din poarta vilei care tocmai se ridică ori din poșeta de 9000 de euro a vreunei domnișoare „consilier”? Greu, așa-i. Ați încercat măcar? Hai, un mic efort, banii pentru cherosenul avionului personal, ori cu combustibilul pentru elicopter. Tot personal și acela. Măcar într-o lună dacă ați redirecționa acești bani spre grupul acesta de copii minunați și ar fi un pas. Că tot ne place…„pas cu pas”!

Salarii pentru personal-fantomă, ori fonduri pentru proiecte nerealiste s-au găsit mai întotdeauna, ba, și pentru terenuri de sport în pantă, ori telegondole minunate la munte, (dacă-mi amintesc bine când, un așa-zis ministru al turismului redusese toată frumusețea țării la…o frunză. Ca siglă.), doar fonduri pentru ceva viabil, realist și bine muncit nu se găsesc. Ei sunt răbdători și vor aștepta și nu pentru că vă înțeleg indiferența, ci pentru că sunt ocupați cu munca lor de construire, cercetare, asamblare…livrare. Spre alte concursuri, spre alte meleaguri, spre alte reușite. Pentru că aici, nu sunt bani.