Octavian Știreanu: Un Cromwell la cabană

Protestul de sâmbătă reprezintă o strălucită sursă de optimism pentru viitorul luminos al patriei. În sfârșit, am putut sesiza ce resurse nebănuite de intelighenție politică și ce forță de inovare socială are iubita noastră țărișoară, dar pe care nimeni nu le prea bagă-n seamă pentru banalul motiv că purtătorii lor, strălucite mlădițe ale neamului, sunt risipite nemeritat în toate colțurile lumii.
După cum ne-au asigurat propaganda cu batistuță și oficinele serioase ale noii securități, în Piața a venit doar creme de la creme, cum s-ar spune în niște limbi uitate de afurisita greblă. Numai așa se explică de ce nu s-a adunat acel Milion ce urma să ia cu asalt Guvernul și să dea cu el de pământ, pentru ca apoi să poată ridica România spre noi culmi de civilizație și progres. A trebuit ca ei, acești minunați compatrioți ai Europei, care și-au asumat toate riscurile și-au plecat care încotro au văzut cu ochii spre o viață mai demnă și luminoasă, să-și ia din nou soarta în mâini pentru câteva ore și, cu plăcuțe noi de înmatriculare la mașini, să revină la baștină ca să ne arate nouă, lașilor care am rămas aici să plătim taxe și impozite din care se plătesc școala și spitalele copilașilor lor lăsați în grija poporului, ce-ar trebui să facem ca să trăim și noi ca ei.
Densitatea de idei exprimată în piață, sloganurile mobilizatoare amplificate de trompetele profesioniste ale noii securități, forța mobilizatoare a programului politic derulat pe parcursul protestului, solidaritatea de idei și acțiune a liderilor politici locali, susținerea în vestă antiglonț și pufoaică roșie (mă rog, poate fi și verde) a Întâiului stătător politic al nației, unitatea în cuget și simțiri ale partidelor actualei opoziții – toate acestea reprezintă un veritabil tezaur al gândirii revoluției permanente care trebuie pus negreșit în practică. Țara nu-și poate permite să ignore asemenea resurse originale ale renașterii naționale!
Revelația dătătoare de speranțe a acestui eveniment poate fi rezumată sugestiv prin noutatea remarcabilă a faptului că niște expresii de esență bordeleză au fost ridicate la rang de proiect politic, așa cum ne-a explicat Tutankamon-ul nației. După care ideologul anarhosindicalismului de tip dâmbovițean, s-a grăbit să întărească ideea învățătorului, luminându-ne că, acele patru litere bine alese înseamnă pentru vulgul profund, Slujirea Însăși – a Patriei, a poporului, a iubitei noastre țărișoare – ca un summum al gândirii rafinate ce bântuie prin minunata noastră diasporă.
Forța organizatorică admirabilă, conexiunile intercontinentale rapide, desfășurătorul bine coordonat al acțiunilor zilei, parolele transparente lansate pe facebook pentru adunări ad hoc bine programate denotă o altă importantă rezervă de creativitate a acestui minunat bazin ideatic. Potențialul cultural și comportamental remarcabil al conștiințelor vii adunate în fața Guvernului ar trebui pus în lucrare cât mai des, spre bucuria blegilor de români rămași acasă, care așteaptă astfel de evenimente cu nesațul propriu celor lipsiți de demnitatea de a se numi „diasporă”.
Prin urmare, acest protest istoric, șlefuit îndelung luni de zile, precum un baston de chihlimbar, în tot felul de cabinete din penumbră, ne-a oferit speranțe nebănuite pentru viitorul imediat al țării. Știm pe cine să ne bazăm. Există, iată, un minunat program politic novator, sintetizat admirabil în patru litere, pe care tot natul le înțelege. Există o excepțională mașinărie de propagandă, ce rivalizează cu limbajul fascitoid care a mobilizat masele în anii 30 ai secolului trecut. Există, spre deosebire de atunci, viteza uluitoare a comunicării, care poate declanșa instantaneu mecanisme dintre cele mai subtile ale manipulărilor de masă. Mai există, evident, importante fonduri drenate din firme acoperite, care se descoperă doar când e cazul, prin canalele civismului de garnizoană.
Acest amplu arsenal politico – ideologico – organizatoric și ideatic, probat cu atâta strălucire în ziua de 10 august, mai trebuie, probabil, să suporte mici retușuri de calibrare, pentru a se prezenta în plină glorie la singurul examen care-i mai stă în cale pentru a se consacra definitiv și a păși țanțoș pe covorul roșu (mă rog, verde) al Palatului Victoria. Este examenul votului. Lucrurile sunt simple și din punct de vedere procedural: grație încă unei idei geniale a eroinei nației, Monica Macovei (o Nefertiti mai mare, dar o Slujire, totuși, ceva mai mică), acum se poate înființa un partid numai din 3 membri. Prin urmare, dintre participanții la protest se pot face zeci de partide, care să se înscrie în campania electorală, mai întâi la europarlamentare, la anul, și apoi, desigur – pe valul succesului pentru PE – victoria de la parlamentare va fi o formalitate.
Așteptăm cu interes apariția acestor partide nou – nouțe, care să termine odată cu improvizația unor astfel de proteste și să pună mâna prin vot. Aceste partide dispun deja de un slogan electoral de un magnetism irepresibil, care, în numai patru-șapte litere – va aduce lumea la vot prin excitația fără precedent a unei perspective minunate pentru întregul popor.
Protestul a mai trecut, însă, un test: acela al mașinăriei de tip Nefertiti care merge de la sine fără ca Tutankamon să fie prezent. Instigatorul principal la dezbinare națională, principalul responsabil al urii care contaminează întreaga societate, cel care încalcă grosolan constituționalitatea statului dând credit anarhiei străzii în detrimentul păcii sociale, politician orbit el însuși de o ură inconștientă față de niște oameni asociați liberi într-un partid politic, personaj rătăcit într-un palat doar pentru a face apologia agresiunile de stradă în locul supremației votului și care nu înțelege nimic ce rol are în ciorba politică în care a fost băgat acum patru ani, ei, bine, acest lider de mucava nu și-a mai pus vesta antiglonț ca să coboare în piață și să dea sens și putere protestelor. A preferat vreo ciorbă de perișoară la cabană, de unde, printre sughițuri, a găsit de cuviință să-i atace din exact pe cei pe care trebuia să-i apere. Dar nu e o chestiune de lașitate politică, ci de ordin „strategic”.
Lumea îl aștepta ca pe un Cromwell – ori, hai măcar ca Walesa! – acolo jos, în fruntea acestui tip de armată civilă a Noului Model, care să ia, în sfârșit, cu asalt nenorocitul acesta de Guvern care nu e al Lui, care a fost ales prin prostia asta de vot și care nu vrea să se lase doborât. Decât de urmașii lui Nefertiti.