Petrutza Petruta: Mintea plină de poezie a unui „romantic incurabil”

Bună dimineața! Care optimism? Omenirea stă sub amenințarea virusului ucigaș, moartea își ascute coasa pentru că s-a tocit de prea multă folosință și dvs. ieri parcă ați fost mamaie care de la 74 de ani, deci mai târziu cu doi ani decât dvs. își pregătise toate cele necesare pentru înmormântare, avea chiar și prosoapele legate la lumânări în așteptarea ultimului eveniment important de la sfârșitul viații ei. Copârșeul era cocoțat în podul grajdului și tot s-a nimerit o nepăsătoare găina să-și depună rodul existenței ei pe Pământ lângă obiectul de artă pregătit pentru ultimul ei drum…. dar să revenim, de la acea vârstă, ea sănătoasă fiind, în fiecare zi spunea: „Maică simt că voi muri. Ața de pe mosorul meu s-a terminat!”. A mai trăit 20 de ani, moartea i-a mai furat copii, dar ea era romantică, precum Eminescu.

Eu zic că veselia nu are ce să strice în zilele în care doamna cu coasa vine să bată pe la porți și nu te întreabă dacă ești pregătit.

Nu e interdicție la dialogul tristeții, ci o rugăminte ca împreună să așteptăm cu bucurie sărbătorile și să nu o băgăm prea mult în seamă pe cea care și iarna seceră.
Ziua o să fie bună pentru că luminițele Crăciunului aduc bucuria pură a copilăriei, bradul așteaptă să fie împodobit și femeile care vor să încânte burțile familiei se pregătesc să facă sarmale și cozonaci.

Ciorapii de lână ai dvs. să vă încălzească tălpile ce vor fi mângâiate de iarba primăverii ce va veni. Timpul petrecut virtual cu prietenii să șteargă tristețea care își face de cap în mintea plină de poezie a unui „romantic incurabil”