Atunci când pentru viață nu mai ai chemare
Și nu mai vrei să lupți, moartea te ia
Și o să navighezi pe a cerului imensă mare
Poate cu o triremă sau doar cu corabia.

Cerul nu-i mai sărac, sunt mii de stele
Acoperite de a norilor învălurată perdea,
Doar tu, cel care stai în pat, nu le vezi pe ele
Deoarece tu nu-ți aștepți decât moartea.

Ieși la soare poet al iubirii, viața e o arcă a fericirii
Care te invita, te cheamă, să mai faci parte din ea
Nu te abandona prea ușor în brațele muririi,
Tu, nu uita, că ești cel căruia luna i-a declarat iubirea.

Sufletul îți face o ultimă chemare și insistent îți cere
Să nu lași disperarea să-l cuprindă, nu-l goni prea curând,
Mai ai de terminat o biserică pentru a noastră Protectoare
Căreia i-ai declarat iubire, chiar dacă ai făcut-o doar în gând.