Buni zori. E bine că vestitorul dimineților frumoase trăiește. Vă înțeleg perfect. Și aici când îți e lumea mai dragă rămâi fără curent sau fără net. Practic ți se taie conectarea la aparatele care au ajuns o necesitate pentru viața noastră modernizată.

Am constatat că Robinson Crusoe era mai răbdător ca mine. Eu tun și fulger dacă se întâmplă ceva care îmi ia din confortul zilnic. Ploaie încă nu am dat, să nu se bucure dușmanii de dărâmarea mea interioară.

Am învățat să citesc la lumânări, să încarc o lampă de urgență și să gătesc la lemne… Și neapărat să am telefonul încărcat în caz de ceva…

E frumos să numeri stelele, să admiri faptul că felinarele nopții țin aprinsă lumina și că acolo Enel nu are ce să facă. E o bucurie că omul nu stăpânește stelele, doar le mângâie poetic.

În ceea ce privește eternitatea, ne apasă cu măreața ei întindere lată, lungă și plină de un mâine pe care toți îl vom afla.

Ziua și-a tras pe ea rochia înflorată și așteaptă ca soarele să-i admire chipul luminos, dar vai, astăzi, norii i-au stricat socotelile și i-au luat speranța ca soarele să-i vadă fața.

Mi-a fost dor să vă aud în scris și mi-am dat seamă cât de tristă este dimineața fără discuțiile purtate în doi sau în ultima vreme în mai mulți.