Petrutza Petruta: Dacă-ar fi să moară iarba

Dacă-ar fi să moară iarba
Pașii tăi purtați de înger
Ar călca desculți doar vorba,
Tu fiind al zorilor mesager.

Dacă-ar fi ca însuşi  cerul
Să rămână fără rândunele
Privirile noastre ar scruta eterul
Căutându-le în Univers, pe ele.

Dacă-ar fi să piară râsul
Tristețea ar însoți versul,
Sufletul s-ar ofili într-însul
Și zău că m-ar apuca plânsul.

Dar pentru că toate-s dintr-un coșmar
Zorii răsar veseli dintre trandafiri
Iarba umple locul de la hotar la hotar
Iar noi suntem purtători de iubiri.

Rândunelele își fac cu migală cuiburi
Forfota lor plină de adânci trăiri
O au cei care pentru viitor au planuri,
Vorbim acum despre cei doi miri.

Ziua-i bună atunci când poetul din zori
Deschide fereastra dimineților cu sufletul
Și ne spune prin vers matinal salutul:
„Blând, prin scris, din nou, buni zori!”