Frumoasă era într-o vreme, odată,
Cea căreia textila-i zbura fără jenă,
A cărei trenă suav înmiresmată
O urmărea cu jind poetul în poiană.

O fustă-i zburda pe picioare,
Săltată de un vânt ce bătea rău,
Fericit era privitorul aflat pe cărare
Sălbatic ca om, dar și ca dulău.

Întâmplare sau deznodământ știut?
Frumoasa a fost prinsă în poiană
Și iarba le-a fost al clipei așternut
Făcându-i părtași la o vină comună.

Astăzi ea este rătăcită prin lume
Și se întreabă uneori ca și poetul
Unde li se vor citi aprecieri postume
După ce inevitabila soartă le va scrie finalul.
Grea întrebare, pusă celei fără nume!