Bună dimineața! Se făcuse de ziuă în zori, viața acoperea nemărginirea pustiului nopții cu formele reale care ne înconjoară iar îngerul maestrului culcușit pe brațul lui cu drag, își scutura aripile a trezire. Eram curioasă să îl văd cu splendida lui formă în mișcare și pitită într-o celulă din gândul poetului, înarmată cu un ochi de soacră mare, așteptam ca minunea să se întâmple.
Dar mai întâi vreau să vă povestesc despre dragostea care ieșea din a îngerului suflare, despre mulțumirea poetului care dormea liniștit apărat de minunata arătare și despre mirosul de mușcată care umplea pridvorul de schit al brațului, pe care respirându-l mi-am dat seama de cât de fericiți sunt oamenii care nu simt niciodată singurătatea.
Știți că singurătatea este dată de pustiul din noi? Trebuie să acoperi acel pustiu cu frumosul prețuit de tine… Citește o carte, uită-te la un film, ieși în natură și să îi ții pe cei dragi cât mai aproape de tine, chiar dacă de multe ori trebuie să îți întorci obrazul pentru o nouă palmă.
Și încă un sfat… iubește, iubește în fiecare zi ca și când ar fi ultima zi pe pământ! Atunci când iubești trezirea scurtează noaptea deoarece este făcută cu nerăbdare, viața are un sens și fericirea îți toarnă cafeaua dimineților în care citești ceea ce a scris poetul.
Să aveți o zi în care singurătatea să stea închisă într-o temniță și să nu iasă până seara când pleacă la culcare. Să aveți ziua frumoasă pe care îngerul știe să v-o aștearnă în cale și să fiți iubiți!
