Prof. Carmen Guef, de ziua lui Nichita: ”Nașterea este o consecință, un capăt al unei serii”

 

imagesCAQ01BQQ Şi e din nou primăvară în Ploieşti… e soare, din ce în ce mai mult soare, e cald, din ce în ce mai cald, copacii au început să înflorească în multe culori şi multe parfumuri… Şi, fiindcă se apropie 31 martie, ne gândim, ca în fiecare sfârşit de Mărţişor, la Nichita, Poetul Necuvintelor, cel născut… “evident cu o zi înainte de 1 aprilie” în mahalaua Piaţa Sârbească, pe strada numită atunci General Cernat la numărul 2, într-o “casă albă cu un cat, fără ornament, amintind de casele ţărăneşti din satele de câmpie” aşa cum, atât de inspirat şi de afectuos, o descria Ioan Grigorescu.
Întotdeauna, în preajma acestei date din calendar, am un sentiment de uşoară culpabilitate şi mă gândesc dacă noi, ploieştenii, cei pe care Nichita i-a iubit şi i-a făcut celebri prin versurile sale de suflet, îl merităm pe marele Înger Blond al poeziei româneşti… Oare această urbe natală pe care cu duioşie o numea “colţ de inimă şi ruptură de aripă de înger… oraş festiv al limbii române” a făcut suficient pentru a merita dragostea poetului materializată în minunatele poeme? Oare nu cumva aripa frântă despre care vorbea Nichita este chiar aripa lui de înger păzitor, iar noi suntem cei care i-am… rupt-o din neştiinţă, din grabă, din prea intensa ancorare în acest cotidian care nu ne mai lasă nici măcar să respirăm în alergarea noastră după banal şi iluzoriu, fără să ne mai bucurăm de soare, de flori, de muzică, de o clipă de răgaz pentru suflet?
Pentru că “poezia nu este într-o limbă anume, ci într-un suflet anume”, nu-i aşa?!
Iar noi, moştenitorii sufletului lui Nichita, ar trebui să ni-l amintim mai des, nu doar în prag de primăvară şi în prag de iarnă… Ar trebui să îi fim recunoscători poetului pentru această moştenire în fiece zi, în fiece clipă…
Ar trebui să ne amintim mai des de Nini, de chipul lui emanând perfectă puritate, de chipul lui cu bucle blonde, coborât parcă din picturile renascentiste, pentru că el a reuşit să facă să renască poezia românescă, dându-i culoare, lumină, muzicalitate, trăire…
Pentru noi, Nichita trăieşte şi va trăi etern, aşa cum trăieşte în şi pentru literatura română căreia i-a dat strălucire, bogăţie şi tinereţe veşnică. Pentru noi, Nichita este sufletul fierbinte al acestor locuri şi al tuturor zilelor ce trec în goana lor de neoprit peste amintirile dragi şi preţioase.
Dragul nostru Nichita, tu cel care ai scris „cu tine însuţi” şi ne-ai făcut să trăim cu adevărat citindu-ţi versurile, să înţelegem din nou, altfel, într-un mod atât de special, sensul iubirii, viziunea sentimentelor, ordinea cuvintelor sau a… necuvintelor, te rugăm astăzi să rămâi cu noi veşnic, să ne iubeşti din eternitate, să ne ierţi cu minunata ta generozitate pentru tot ce am greşit faţă de tine din neatenţie, neştiinţă, necunoaştere….
Şi, dragul nostru concitadin, ca semn al iertării pe care ne-o acorzi, permite-ne astăzi şi întotdeauna să îţi adresăm salutul tău atât de drag: AVE, NICHITA!

Prof. Carmen Guef
muzeograf, Muzeul Memorial
Nichita Stănescu Ploieşti (articol publicat de ziarul Prahova)