• Home
  • Recomandate
  • Răzvan Zamfir: „Lupta anticorupție”, testată de CIA în Italia și perfecționată în România

Răzvan Zamfir: „Lupta anticorupție”, testată de CIA în Italia și perfecționată în România

razvan zamfir 1

  razvan zamfirBani. Bani, multi si negri, rulati intre politicieni si infractori, facand tot mai greu de distins diferenta dintre cele doua categorii. Aceasta ar fi, plastic redata, imaginea pe care anchetele procurorilor anticoruptie o ofera unui observator extern. Insa pentru cei familiarizati cu istoria europeana a luptei antimafie, Romania anilor 2014-2015 nu pare sa fie decat reinterpretarea la scara redusa a Italiei anilor ’90. O tara guvernata de un sistem strain de principiile statului de drept, dar puternic ancorat in afacerile de dincolo de limita legii.

Daca vara lui 2014 ne-a oferit un frate de Presedinte in arest, iar lunile care au urmat ne-au prezentat o galerie a demnitarilor incatusati,  inceputul anilor ’90 marca sfasitul erei „Primei republici” din Italia. O ancheta antimafie demola nu doar focarele coruptiei generalizate, ci intreg sistemul politic existent: politicieni-cheie, partide si institutii, cu toate dispareau pe masura ce investigatia se aprofunda.

Operatiunea „Maini curate”

Declansata de 5 procurori din Milano, operatiunea „Maini curate” („Mani pulite”) a pornit de la arestarea unui politician socialist local, Mario Chiesa, director al sanatoriului „Pio Albergo Trivulzio“. Dupa o metoda practicata intens si in Romania, politicianul solicita 10%, ca spaga, din valoarea fiecarui contract atribuit. Pe 17 februarie 1992, Chiesa a fost arestat de procurorul Antonio Di Pietro pentru o mita de 7 milioane de lire. Evident, reactia colegilor de partid – aflat, intamplator, la guvernare – nu a intarziat sa apara. Chiesa, pana atunci un respectat membru al Partidului Socialist Italian, a fost etichetat (inclusiv de seful partidului si prim-ministrul in exercitiu) drept o „buruiana” a gruparii politice, un caz izolat, complet diferit de restul colegilor onesti.

Simtindu-se tradat, Chiesa a inceput sa vorbeasca si in urmatorii doi ani, pornind de la informatiile furnizate de el, procurorii au reusit sa demonstreze cat de onesti erau ceilalti membri ai clasei politice.

Pe scurt, cifrele descriu cel mai bine anvergura operatiunii anti-mafie care a urmat: aproape 5000 de suspecti identificati de procurori, jumatate din numarul parlamentarilor direct vizati de anchete si peste 400 de consilii locale dizolvate din cauza acuzatiilor de coruptie. Si, poate cel mai important, demersul procurorilor italieni a reusit sa reformeze complet sistemul politic italian, dominat fara drept de apel de cele doua partide, crestin-democrat si, respectiv, socialist.

„Vanatoare” de corupti pe strazile Italiei

De la influentii lideri nationali si pana la edilii micilor orase, spaima luptei anticoruptie a cuprins treptat toate nivele de decizie politica. In Italia acelor vremuri circula chiar o istorie, confirmata de arhivele procuraturii, in care un membru al Partidului Socialist Italian, trezindu-se cu doi carabinieri in fata usii, a marturisit toate afacerile necurate in care era implicat. A povestit totul, cu lux de ananunte, inainte ca cei doi oameni ai legii – stupefiati in fata valului de informatii primite – sa-i poata spune ca n-au venit decat sa-i inmaneze o banala amenda.

Dincolo de determinarea procurorilor anti-mafie, sistemul s-a surpat si din interior. Devenise o atitudine generalizata aceea a marilor politicieni care, speriati la randul lor de anchete, se deziceau de orice fost colaborator cercetat. De cele mai multe ori, insa, la fel ca in cazul socialistului Chiesa, invinuitul „tradat” colabora intens cu autoritatile, oferind magistratilor lungi liste cu nume de politicieni corupti.

Pana la finalul anului, mai multi politicieni si oameni de afaceri au ales sa se sinucida, nu inainte de lasa marturii scrise ale modului corupt prin care sistemul finanta partidele politice. Desigur, acelasi sistem a incercat sa se apere, inclusiv legislativ, de ofensiva justitiei, inaintand o lege prin care infractiunile de coruptie deveneau sanctionabile cu amenzi administrative. In ochii populatiei, fascinata de ancheta de pana atunci a parchetului, demersul politicienilor nu era decat o forma de amnistiere a coruptilor. In fata presiunii publice, presedintele Oscar Luigi Scalfaro a refuzat sa semneze decretul, reclamand incalcarea Constitutiei.

Partidele corupte, desfiintate in doar doi ani

Marius Isaila, Florin Popescu, Vlad Cosma, Laszlo Borbely, Victor Paul Dobre sau Ion Stan sunt doar cateva nume care, in fata acuzatiilor DNA, au beneficiat de protectie din partea colegilor parlamentari. O metoda similara a incercat si legislativul italian, in urma cu peste 20 de ani, dar scutul format de parlamentari in jurul fostului premier Bettino Craxi n-a avut efectul politic scontat: socialistii au pierdut prin acest gest intreaga sustinere politica in randul votantilor. Refuzul colegilor parlamentari de a-l lasa pe Craxi in mainile justitiei a facut ca, la urmatoarele alegeri locale, partidul socialist sa fie practic desfiintat.

De altfel, treptat, toate partidele cu adevarat importante in 1992 au devenit in scurt timp istorie. Crestin democratii, socialistii, social-democratii sau liberalii au disparut de pe scena politica din Italia si, desi operatiunea Mani pulite nu a schimbat si cultura politica specifica, sistemul mixt, politico-mafiot, a cunoscut poate cea mai importanta infragere.

Fost sef al Biroului Afacerilor Politico-Militare din cadrul Departamentului de Stat american, Reginald Bartholomew – ambasador in Italia intre 1993 si 1997 – a oferit si o explicatie pentru succesul fara precedent al procurorilor anticoruptie: CIA a sustinut in permanenta, din umbra, procuratura.

Parteneri