Mă apăr în vis dând din picioare
De inamicii care vin călare
Mă apăr treaz, sculat în ora serii de dimineață
Cu săgețile vorbelor mele înmuiate în dulceață
Mă apăr cum pot
De lumea hapsână care nu-i făcută din compot
Arunc cu halebarde
Și-n loc să taie balauri se transformă-n petarde
Doar îmbrăcat soldat,
în armură,
Carabina mea scoate foc pe gură

Apoi lăsat la vatră,
camuflat în tufănele
M-apropii prin iarbă tiptil de iubitele mele
Pe care le surprind fără sutien
Și toate cele

Și uite așa, azi soldat, mâine petală de cicoare
Copac în pădure
Hoț de fragi prins în rugii de mure
Cu sufletul meu
Mai blajin ca al lui Dumnezeu
Am devenit cel ce sunt
Un boț, cum grăia Creangă, de pământ,
Descoperindu-mă viu
Vă zic buni zori cât încă nu-i prea târziu

(Lucian Avramescu, din volumul „Confesiuni la Poarta Cerului”)