Miercuri, 22 iunie, la Fundația Europeană Titulescu, a fost o zi de lucru obișnuită. Vreau să spun o zi în care, potrivit obiceiului casei, a fost lansată o carte nouă și s-a purtat un dialog de idei, dens și plin de învățăminte despre ea. De data aceasta, a fost lansat albumul cartografic ,,Descriptio Ponti Euxin. Marea Neagră în patru secole de cartografie’’, ediție de Ovidiu Dumitru și Adrian Năstase. Lucrarea, apărută sub egida Muzeului Național al Hărților și Cărții Vechi și a Institutului Cultural Român,reunește, într-o concepție vizuală de excepție, 74 de hărți, adică tot atâtea piese rare din colecțiile Muzeului Național al Hărților și Cărții Vechi, propunându-și și reușind(după cum arăta Adrian Năstase în prefața ediției) ,,să descopere pentru cititor istoria în care marile imperii- care și-au disputat interesele în zona Mării Negre- au influențat și destinele românilor’’. Ca de fiecare dată, și această dezbatere, al cărei moderator a fost profesorul Adrian Năstase, președintele fundației, a avut ca invitați speciali personalități marcante ale mediului nostru cultural și științific: academicianul Răzvan Theodorescu, Cristina Liberis, secretar general-adjunct al ICR și Ovidiu Dumitru, director al Muzeului Național al Hărților și al Cărții Vechi.
Numai că, recenta ediție a reuniunilor Fundației Europene Titulescu a avut și o încărcătură sufletească aparte, constituindu-se – după cum a menționat Adrian Năstase, într-un ,,popas într-o altă hartă încifrată a drumurilor mele în viață’’. Într-adevăr, miercuri 22 iunie, eminentul om politic, jurist și cărturar, Adrian Năstase, și-a sărbătorit ziua de naștere. A făcut-o așa cum îl știu și îl știm, că o face atât de bine. Dedicat studiului, descifrării și punerii în valoare a adevărurilor esențiale ale istoriei politicii și diplomației și călăuzit de adevărul moral pe care l-a preluat de la Magistrul său, Nicolae Titulescu:,,Idealul în sine este o realitate în devenire’’. Ideal pe care, la rândul său, Adrian Năstase l-a exprimat în această formulare memorabilă:,,Nu am aspirat ca România să ducă o mare politică, ci doar o politică mare.’’
Într-adevăr, orice om de bună credință, crescut în cultul respectului pentru adevăr, atunci când spune numele lui Adrian Năstase se gândește la primul ministru al României în mandatul căruia țara noastră a încheiat cu succes negocierile atât de complicate și a devenit stat membru al Uniunii Europene. Așa după cum spui numele lui Adrian Năstase și numaidecât gândul te duce la patriotul și iubitorul de cultură prin eforturile căruia Nicolae Titulescu – acela care a adus România în Europa și Europa în România- s-a întors pentru acasă pentru a se odihni în Șcheii Brașovului. Recunoscut fiind, de asemenea, faptul că de numele și de fapta lui Adrian Năstase se leagă edificarea acestei prestigioase instituții a mediului nostru academic – Fundația Europeană Titulescu – prestigios atelier de cercetare, de creație, de educare și, mai ales, de promovare a excelenței în arta și știința diplomației. La rândul său, Muzeul Hărților și al Cărți Vechi, instituție emblematică a vieții spirituale a Bucureștilor și a țării a fost întemeiat prin donația făcută de Adrian Năstase și de soția sa, Dana Năstase.
Dar, așa după cum numai în țara care i-a dat pe Caragiale, pe Urmuz și pe Eugen Ionescu se poate întâmpla, nemernicia și neghiobia și-au dat mâna, târându-l pe Adrian Năstase în mocirla unor mârșave înscenări pseudo-justițiare. Fiindcă numai în țara autorului ,,Scrisorii pierdute’’ și a autorului ,,Rinocerilor’’ se mai putea întâmpla ca un eminent cercetător, practician și dascăl în științele juridice, așa cum este Adrian Năstase, să fie nu numai acuzat ba chiar și condamnat , pentru că ar fi luat mită în dolari a căror serie va apărea pe bancnotele emise din Trezoreria Statelor Unite ale Americii abia peste un an!… Cât despre alte clișee otrăvite pe care, cu cinism și nerușinare, o șleahtă de propagandiști cu tain gras le-au răspândit pe seama lui Adrian Năstase , chiar că nu mai merită să discutăm.
Cu toate acestea, Adrian Năstase a avut tăria de a rezista și de a se ridica mai presus decât aceste mizerii. Răstimp în care se prăbușesc în dispreț și, până la urmă, în uitare, cei care l-au vrut pe Adrian Năstase cât mai departe de nucleul tare al Vieții Cetății.